Context
Războiul zulușilor a fost un conflict purtat de Anglia și de Teritoriile Zuluse.
În 1843 Marea Britanie avea două colonii în Africa de Sud: Cape (Cape Town) și Natal (Provincia KwaZulu-Natal). Descoperirea de aur și diamante în anii 1860 a determinat Biroul Colonial condus de Lordul Carnarvon să ia în considerare formarea în tot sudul Africii a unei confederații britanice, ceea ce ar fi implicat anexarea statelor locale independente, cum erau Transvaal și Teritoriile Zuluse. În 1877 Transvaal a fost anexat. În 11 ianuarie 1879 a început războiul dintre Regatul Britanic și zuluși, în Africa de Sud. Confruntarea a durat șase luni și s-a încheiat cu victoria categorică a Regatului. Diferențele dintre combatanți au fost clare, cu toate că zulușii au achiziționat 1000 de puști tip musckete și câteva puști cu lunetă, însă soldații nu au primit instrucțiuni de folosință pentru ele. Marea majoritate a soldaților zuluși erau echipați cu sulițe și scuturi. Britanicii, înarmați cu arme de foc și instruiți militar, au considerat că războiul va dura puțin, însă tribul din Africa de Sud a fost un adversar de temut, fiind de neoprit în luptele de la mică distanță. Pe 4 iulie 1879 zulușii au fost învinși definitiv, iar în urma bătăliei de lângă capitala Ulundi, tribul a capitulat, însă nu a devenit imediat teritoriu britanic, ci în 1887, iar în 1897, teritoriile zulușilor au fost alipite provinciei Natal.
Dorința britanică
În 1877, Lordul Carnarvon, ministrul britanic al Coloniilor, a constituit un plan de extindere a influenței britanice, în Africa de Sud, prin construcția unei federații de colonii, sub sub controlul britanic. Ministrul l-a numit pe Sir Bartle Frere în funcția de Înalt Comisar pentru colonii și i-a ordonat să pună în aplicare planul construit de Carnarvon. Planul presupunea exercitarea controlului asupra zulușilor, trib învecinat cu provinciile Natal și Transvaal. Provincia Transvaal era sub controlul burilor, față de care britanicii vor manifesta interes după supunerea zulușilor. Alături de intențiile privind formarea unei federații, britanicii aveau nevoie de mână de lucru pentru minele de diamant și de materie primă pentru comerțul cu sclavi, care exista deja în Africa.
Pe 11 decembrie 1878 a fost citit ultimatumul britanic către regele zulușilor, Cetshwayo, care a refuzat să desființeze armata și să abdice. În ianuarie 1879, forțele britanice s-au pregătit, sub comanda Lordului Chelmsford și au invadat teritoriile zulușilor. Chelmsford a împărțit armata în trei coloane, pentru a înconjura armata zulușilor și a-i împinge să intre în bătălie înainte de a cuceri orașul Ulundi. Coloana militară a trecut pe teritoriile zulușilor de la gura râului Tugela, pentru a securiza Eshowe, o baza misionară abandonată, ca punct strategic. Coloana din dreapta a intrat dinspre Transvaal spre Utrecht, un oraș localizat în partea de nord vest a provinciei Natal. Coloana militară centrală, coordonată de Chelmsford a traversat râul Buffalo și a mers în căutarea armatei zulușilor.
Victoria zulușilor
Pe 22 ianuarie 1879, Chelmsford și-a stabilit baza militară a coloanei centrale lângă Isandlwana. A fost atât de sigur pe victoria categorică a sa încât a neglijat apărarea căruțelor cu provizii. După ce a aflat că o parte din armata zulușilor era în apropierea sa, el ordonat armatei sale să-o găsească. Între timp însă, aproape 20.000 de zuluși, partea principală a armatei lui Cetshwayo, a inițiat un atac surpriză asupra unei tabere apărate prost de către britanici. Soldații rămași au fost depășiți numeric. Cele 1.700 de trupe lăsate în urmă să păzească tabăra, au fost executate, iar mâncarea și muniția le-au fost luate. Această victorie a zulușilor l-a obligat pe Chelmsford să se retragă, fără o altă opțiune.
Vestea victoriei zulușilor împotriva britanicilor a șocat populația din Regat. Pe de altă parte, ploaia constantă din Africa de Sud le-a blocat vizibilitatea britanicilor, astfel încât majoritatea luptelor au fost duse pe uscat. Guvernul a britanic a început să fie îngrijorat de faptul că nu există un progres clar în ceea ce privește confruntarea cu zulușii, și, din acest motiv, a încercat să-l înlocuiască pe Chelmsford, cu Sir Garnet Wolseley. Zulușii erau conștienți că Chelmsford pregătea un al doilea atac, astfel că regele Cetshwayo trimite reprezentanți să negocieze pacea. Însă Chelmsford, din dorința de a se remarca înainte ca Garnet Wolseley să sosească în Africa și să-l înlocuiască, a invadat din nou zulușii, în mai 1879.
Prințul Imperial Napoleon moare
Louis Napoleon, urmașul lui Bonaparte, a fost exilat în Anglia și apoi a ocupat funcția de consilier a lui Chelmsford. El a fost lăsat să meargă doar în Africa de Sud, după ce mama lui i-a interzis să părăsească Anglia. Circula fără pază și, astfel, a fost înconjurat de zuluși care l-au ucis cu 18 lovituri de suliță. Această tragedie s-a transformat rapid într-un scandal internațional. Pe 4 iulie, Chelmsford și-a trimis armata de 5.000 de oameni. Britanicii având tunuri și muniție de artilerie, zulușii nu au putut rezista acestei ofensive și cedează. Mor 6.000 de zuluși iar soldații britanici înregistrează 87 de răniți și 10 morți.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
www.britannica.com/event/Anglo-Zulu-War
www.nam.ac.uk/explore/zulu-war
www.sahistory.org.za/article/first-anglo-boer-war
www.historic-uk.com/HistoryUK/HistoryofBritain/Timeline-of-the-AngloZulu-War/
Henry Morton Stanley, În căutarea lui Livingstone, , Editura Minerva, București, 1972.
Henry Morton Stanley,Calatorie prin Africa – 1871, Editura Tineret, București, 1960.
