Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, vizitează, miercuri, oraşul vestic Lviv – potrivit unui mesaj postat pe contul de Telegram al lui Zelenski. „Mi-am început vizita la Lviv cu cel mai important lucru – onorarea memoriei soldaților ucraineni. Glorie tuturor celor care și-au dat viața pentru libertatea noastră și independența statului nostru! Glorie Ucrainei!” – a scris Volodimir Zelenski, într-un mesaj postat la ora 13:06. Amintim că, pe 20 decembrie 2022, președintele Zelenski a fost într-o vizită de lucru la Bahmut, în regiunea estică Donețk./sdan/sdm2
(Agenția de presă RBC – 11 ianuarie)