Proteste sindicale în Piaţa Victoriei

Este prima zi din 2023 cu proteste sindicale. Un miting împotriva intenției Guvernului de a permite vânzarea pădurilor proprietate publică este organizat de la această oră de Federația Sindicatelor din Silvicultură în Piața Victoriei. Organizația sindicală estimează că vor participa în jur de 5.000 de oameni.Vor ca guvernul să renunţe la modificarea unei ordonanţe din 2011 privind guvernanţa corporativă, care, potrivit silvicultorilor, ar pune pe tavă unor grupuri de interese cele peste trei milioane de hectare de păduri de stat.

De la ora 11:00, în fața Guvernului, ar urma să vină și sindicaliștii de la Căile Ferate. Ei vor să protesteze în Piața Victoriei, după ce, la propunerea Ministerului Muncii, autoritățile au amânat din nou intrarea în vigoare a Legii statutului personalului feroviar, act normativ ce le-ar fi adus venituri și condiții de muncă mai bune de la începutul anului./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 ianuarie