Parlamentul European va examina călătoriile nedeclarate ale europarlamentarilor, precum și actele legislative care ar fi putut fi influențate în mod nejustificat ca urmare a aşa-zisului sistem în care sunt oferite sume de bani în schimbul unor favoruri, scandal care a declanșat o furtună politică la Bruxelles și nu numai, a declarat joi pentru Euronews președintele Parlamentului European, Roberta Metsola. „Analizăm totul. Ne uităm la călătoriile care au fost aprobate, ne uităm la călătoriile care nu au fost declarate, ne uităm la procesul de prezentare a amendamentelor, la termenele limită, la modul în care sunt negociate rezoluțiile”, a spus oficialul european. Ancheta lansată de autoritățile belgiene a pus în lumină activitatea legislativă din trecut, printre care şi un vot al unei comisii, la începutul lunii decembrie, care a aprobat liberalizarea vizelor pentru Qatar și Kuweit, precum și o serie de vizite plătite ale mai multor legislatori europeni în regiunea Golfului. Semnalele de alarmă privind posibilele „sfere de influență”, a remarcat Roberta Metsola, „ar trebui să înceapă săse audă mai devreme”. „De asemenea, trebuie să fim conștienți noi înșine – şi asta le voi spune tuturor membrilor (Parlamentului European) și membrilor personalului: dacă văd ceva care nu este în regulă, trebuie să spună şi trebuie făcut ceva”, a subliniat Roberta Metsola. La aproape o lună de la izbucnirea scandalului de corupție, Bruxelles-ul continuă să se confrunte cu unda de șoc a lobby-ului ilicit care ar fi fost efectuat de Qatar împreună cu o rețea de cel puțin patru persoane, printre care se numără europarlamentara elenă Eva Kaili și partenerul său de viață Francesco Giorgi. Ultimele dezvăluiri au extins considerabil sfera investigațiilor, putând fi implicaţi încă doi eurodeputați din grupul socialist – Marc Tarabella și Andrea Cozzolino – precum și oficiali din serviciile de informații și diplomați din Maroc. Atât Qatarul, cât și Marocul au contestat ferm acuzaţiile. Un alt eurodeputat socialist, Maria Arena, care nu a fost acuzată și nici reținută, a demisionat săptămâna aceasta din funcția de președinte al subcomisiei pentru drepturile omului (DROI) din Parlamentul European. Eva Kaili, Marc Tarabella, Andrea Cozzolino și Maria Arena neagă că ar fi comis vreun act ilegal. Pe fondul noilor răsturnări de situație care apar aproape zilnic, Roberta Metsola s-a angajat în ceea ce ea numește un proces de reformă „rapid”, pentru a restabili încrederea în instituţia europeană şi pentru a adopta măsuri împotriva comportamentului necorespunzător al europarlamentarilor, „în esență pentru a reintroduce conceptul de responsabilitate, integritate și independență”, după cum a explicat Roberta Metsola pentru Euronews. „Putem fi mândri de munca noastră, dar putem face şi mai bine”, a punctat oficialul european. Roberta Metsola a prezentat joi un prim proiect de pachet de reforme – consultat de Euronews -, care cuprinde în total 14 propuneri, cum ar fi: o perioadă de reflecție acordată foștilor eurodeputați, în timpul căreia aceștia nu vor mai putea să pledeze în favoarea unor proiecte externe; interzicerea grupurilor de prietenie neoficiale; publicarea obligatorie a tuturor ședințelor programate; noi reguli de acces la sediile Parlamentului și declarații mai detaliate privind conflictele de interese și averea personală. „Am vrut ca acest pachet să reunească toate măsurile posibile, dar acestea nu sunt exhaustive, deci ele pot fi îmbunătățite. Tot ceea ce trebuie făcut va fi făcut, sunt încrezătoare în asta”, a declarat Roberta Metsola pentru Euronews. Transparency International EU și Corporate Europe Observatory, două organizații ale societății civile care monitorizează activitatea de lobby din UE, au salutat reformele propuse ca fiind un prim pas „așteptat cu întârziere” și „promițător”, dar au criticat faptul că reformele se bazează pe „autoaplicarea” și „autocontrolul” europarlamentarilor înșiși. „Avem nevoie de o supraveghere independentă, externă. Prea multă responsabilitate este încredințată asistenților parlamentari”, a declarat Michiel van Hulten, director al Transparency International EU. Întrebată despre criticile aduse reformelor, Roberta Metsola și-a apărat pachetul de măsuri și a declarat că a primit un „mandat unanim” din partea tuturor grupurilor politice din Parlamentul European pentru a merge mai departe cu propunerile sale, care ar putea duce la schimbări „imediate”, după cum a spus ea. Roberta Metsola, care nu a menționat în niciun moment al interviului numele lui Eva Kaili sau al Qatarului, a recunoscut că nerespectarea regulilor existente – și nu absența regulilor – a pus bazele scandalului de corupție. „Există reguli care au fost adoptate, dar care nu au fost puse în aplicare, care nu au fost respectate de către membrii Parlamentului European sau de către angajații lor. Aș dori ca acest lucru să se schimbe complet. Aș vrea ca fiecare să fie responsabil pentru acțiunile lui”, a mai spus preşedinta Parlamentului European./mbaciu/asalar
(EURONEWS – 12 ianuarie)