Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.
1) Asociaţia CONIL, o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în 2010, al cărei scop este să asigure educaţie, integrare şi incluziune socială pentru copii şi tineri cu diferite dizabilităţi, şi-a publicat raportul de activitate pentru 2022.
Din păcate, anul 2022 a venit şi cu un conflict la graniţele ţării. În acest context, Asociaţia CONIL s-a implicat prin burse de şcolarizare pentru copii ucraineni. Este vorba de 20 burse de şcolarizare pentru copii refugiaţi ucraineni, 10 burse de terapie personalizată pentru copii refugiaţi ucraineni diagnosticaţi cu autism, 200 de ore gratuite de terapie, 250 de ore de consiliere psihologică şi psihoterapie pentru copii refugiaţi şi mamele lor, 3600 de mese calde pentru copii refugiaţi ucraineni, a scris Asociaţia.
CONIL oferă un program educaţional coerent, care vine în ajutorul părinţilor şi al copiilor cu nevoi educaționale speciale, oferindu-le un program complet de recuperare şi şcolarizare, acreditat de Ministerul Educaţiei şi de Ministerul Muncii, de la 8:00-18:00, obiectivul principal fiind integrarea socială a copiilor cu nevoi educaționale speciale.
2) În cadrul Proiectului de asistență al Fundației Asia-Europa (ASEF) pentru consolidarea nivelului de pregătire și răspuns la COVID-19 și alte boli infecțioase emergente finanțat de Japonia, Guvernul Japoniei a aprobat un ajutor financiar în valoare de 10 milioane de dolari SUA pentru măsuri urgente de răspuns ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind combaterea COVID-19 și altor boli infecțioase în Ucraina și țările din vecinătate. Prin intermediul Biroului Regional al OMS pentru Europa vor fi oferite dispozitive medicale, medicamente, echipamente individuale de protecție și altele pentru persoanele strămutate în Ucraina și țările din vecinătate precum Polonia, România, Slovacia, Cehia, Bulgaria și Republica Moldova.
Ajutorul reprezintă Faza 2 a asistenței financiare (în valoarea de 9,5 milioane de dolari SUA) din aprilie 2022 pentru măsuri urgente de răspuns ale OMS privind combaterea COVID-19 și altor boli infecțioase în Ucraina și țările din vecinătate. Fundația Asia-Europa (ASEF) a fost înființată în 1997 în Singapore ca organism permanent al Reuniunii Asia-Europa (ASEM).
3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.