Creşte numărul persoanelor diagnosticate cu infecţii respiratorii

Creşte numărul persoanelor diagnosticate cu infecţii respiratorii – camerele de gardă ale spitalelor sunt pline, la fel şi cabinetele pediatrilor şi ale medicilor de familie. Iar specialiştii nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei mai devreme de luna viitoare. Până atunci, pentru a veni mai ales în sprijinul celor mici, au fost înfiinţate în toată ţara centre de asistenţă pediatrică. Între timp, creşte şi numărul deceselor provocate de gripă – de data aceasta, este vorba despre o pacientă de 83 de ani internată la spitalul din Fălticeni, judeţul Suceava, care avea şi alte afecţiuni grave. Tot acolo a fost înregistrat şi un caz nou de Flurona – infecţia simultană cu virusul gripal şi SARS-CoV-2 – la un copil de numai 5 luni. Starea lui este stabilă./apostelnicu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 ianuarie