Amenzi de peste 100.000 de lei, 10 permise reținute pentru conducere sub influența alcoolului și trei dosare penale pentru șoferi aflați sub influența substanțelor psihoactive sunt rezultatele controalelor desfășurate sâmbătă seară de polițiștii de la Brigada Rutieră a Capitalei. Totodată, verificările au vizat autoturismele care efectuau transport de persoane în regim de taxi sau intermediat prin platforme digitale. Astfel, a fost depistat un tânăr în vârstă de 25 de ani în timp ce transporta persoane în regim de taxi fără a deține autorizație. Mai mult, el nu avea asupra sa permisul de conducere și atestatul profesional. Conducătorul auto a primit o amendă de 2.000 de lei, iar, ca măsură administrativă, s-a dispus reținerea plăcuțelor și a certificatului de înmatriculare pentru șase luni, informează Poliția Rutieră a Capitalei./abranescu/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 ianuarie)