Toate asociaţiile de bloc vor primi de mâine informaţii detaliate cu privire la schema de acordare a sprijinului pentru încălzire, ajutorul acordat în acest an de stat persoanelor cu venituri mici, în total 1.400 de lei în două tranşe. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene preciza că sunt 152.000 de asociaţii de proprietari sau locatari. Acestea vor elibera un certificat de validare a datoriilor – unul dintre documentele necesare pentru obţinerea ajutorului pentru plata facturilor la căldură. În cursul lunii viitoare va fi distribuit cardul de energie, pe suport de hârtie, cu care se vor putea plăti – total sau parţial – facturi la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire. Se pot achita facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăţi, către mai mulţi furnizori, până la epuizarea sumei de 1.400 de lei. Un ghid privind întregul mecanism a fost publicat pe pagina de internet a Ministerului – mfe.gov.ro./aburtica/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 ianuarie