Autoritățile vor să dezvolte un centru tehnologic pentru dezvoltarea semiconductorilor

Autoritățile vor să dezvolte un centru tehnologic pentru dezvoltarea semiconductorilor și ar putea deveni cel mai mare producător din zonă. Ministrul economiei, Florin Spătaru, a declarat la TVR că autoritățile au semnat deja o scrisoare de intenție cu IMEC, unul din liderii mondiali în nano-electronică și tehnologii digitale, iar o primă discuție cu acest producător de cipuri este programată la sfârșitul acestei luni. Pentru proiectele inovatoare în microelectronică, inclusiv dezvoltarea de cipuri, România alocă jumătate miliard de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Europa nu are în prezent niciun producător mare de microcipuri de ultimă generație.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 ianuarie)/amirea/denisse