Numărul persoanelor decedate în urma atacului de sâmbătă cu rachete ruseşti asupra unui bloc de apartamente din oraşul ucrainean Dnipro a ajuns la 40 – anunţă postul public Suspilne. Televiziunea citează date actualizate transmise de Administraţia Militară Regională Dnipropetrovsk. Bilanţul prezentat luni dimineaţă de autorităţile ucrainene indica 36 de morţi şi 75 de răniţi. Amintim că, pe 14 ianuarie, în timpul unui nou atac masiv asupra Ucrainei, invadatorii ruși au lovit o clădire rezidențială din oraşul Dnipro, distrugând peste 70 de apartamente, în care locuiau aproximativ 200 de persoane. Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, o rachetă Kh-22 lansată din regiunea Kursk a Federației Ruse a lovit clădirea din Dnipro. Armata Ucrainei nu deţine arme capabile să doboare acest tip de rachete./sdan/sdm2
(Agenția de presă RBC – 16 ianuarie)