Volumul de deșeuri periculoase din țările UE continuă să crească, potrivit unei analize a Curţii Europene de Conturi

„Radiojurnal” – Realizator: Mira Gomboş – Volumul de deșeuri periculoase din țările Uniunii Europene continuă să crească, reiese dintr-o analiză publicată luni de Curtea Europeană de Conturi. Neutralizarea acestora rămâne o problemă ce favorizează traficul ilegal prin care agenții economici încearcă să scape de aceste substanțe. Bogdan Isopescu are detalii.
Reporter: Aproximativ 50% din cantitatea de deșeuri periculoase generate de Uniunea Europeană este eliminată contrar directivelor comunitare. Eva Lindström, membru al Curții Europene de Conturi, declara luni la Luxemburg, că o mare parte din ele fac obiectul traficului ilegal, o afacere evaluată a fi între 1,5 și 1,8 miliarde de euro. Analiza publicată luni recomandă măsuri unitare la nivelul statelor membre, cum ar fi îmbunătățirea clasificării deșeurilor periculoase, astfel încât să poată fi urmărit eficient tot traseul lor, de la generare până la neutralizare. În opinia membrilor Curții, cea mai eficientă metodă de reducere a acestei cantități este reducerea generării, iar aici am putea vorbi de înlocuirea anumitor substanțe în ciclul de producție cu unele mai prietenoase.
Eva Lindström: Deșeurile periculoase reprezintă cam 4% din deșeurile generate de Uniunea Europeană, însă chiar și așa, cantitatea continuă să crească, dar din ceea ce putem aproxima, 79% din deșeurile periculoase declarate sunt neutralizate corespunzător, iar restul sunt eliminate ilegal. Concluziile analizei indică cinci puncte cheie: prevenirea generării, clasificarea deșeurilor, trasabilitatea, tratarea corespunzătoare și lupta împotriva transportului ilegal.
Reporter: Legislația comunitară definește deșeurile periculoase drept cele care prezintă una sau mai multe proprietăți periculoase, de exemplu, faptul că sunt explozive, iritante sau toxice./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 ianuarie)