Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, marți, că susține includerea Gărzilor Revoluționare din Iran (IRGC) pe lista organizațiilor teroriste, ca răspuns la modul în care au fost „călcate în picioare drepturile fundamentale ale omului”, în această ţară. „Reacția regimului iranian este atroce și îngrozitoare și calcă în picioare drepturile fundamentale ale omului”, a declarat von der Leyen, în marja Forumului Economic Mondial din stațiunea de schi elvețiană Davos. „Într-adevăr, analizăm o nouă rundă de sancțiuni și aș susţine și listarea Gărzilor Revoluționare. Am auzit mai mulți miniștri cerând acest lucru și cred că au dreptate”, a adăugat preşedinta Comisiei. Manifestări antiguvernamentale la scară largă au izbucnit în Iran în septembrie, după moartea tinerei kurde iraniene Mahsa Amini, care fusese reținută de poliția moravurilor pentru presupusa încălcare a codului vestimentar strict impus femeilor. Liderii iranieni au promis acțiuni dure împotriva protestatarilor, pe care i-au descris drept huligani şi au acuzat inamicii Iranului, inclusiv Statele Unite, de alimentarea tulburărilor./mbrotacel/sdm2
(REUTERS – 17 ianuarie)