EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* Titus Corlățean, preşedintele Comisiei pentru politică externă are o întrevedere cu Uffe Balslev, ambasadorul Regatului Danemarcei în România – ora 13:00, camera 4019
– Camera Deputaţilor
* Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, se întâlneşte cu ambasadorii Spaniei, Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano – ora 12:00 şi Emiratelor Arabe Unite, Sultan Mohamed Majed – ora 13:00 – în Biroul preşedintelui
– Guvern
* Şedinţă de Guvern – ora 11:00, la Palatul Victoria. Intervenţia premierului va fi transmisă live pe conturile de Facebook şi YouTube ale Guvernului şi pe canalul de distribuţie al Palatului Victoria; briefing la final, care va fi transmis live pe canalele oficiale
– Ministere
* Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează, de la ora 11:00, dezbaterea publică a proiectului de hotărâre a Guvernului privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamente silvice, în conformitate cu prevederile legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Dezbaterea va avea loc în sistem videoconferință, prin intermediul platformei Webex
* Ministerul Afacerilor Interne organizează dezbaterea publică pe tema proiectului Ordonanței Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și cartea electronică de identitate – ora 14:00, în sistem mixt, astfel, persoanele interesate pot lua parte la dezbatere online sau fizic – în limita locurilor disponibile, la sediul M.A.I., cu respectarea principiului asigurării priorității în funcție de momentul înscrierii
* Videoconferință a secretarului de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice, Traian Hristea cu ambasadorul agreat al Republicii El Salvador în România, cu reședința la Viena, Julia Emma Villatoro Tario, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
* Bistriţa: Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, participă la Conferinţa regională Caravana Cunoaşterii PNS 2023-2027 – ora 9:30, la Centrul Cultural Dacia
- conferinţă de presă; participă preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan – ora 12:00
* Timişoara: Consilierul de stat Laszlo Borbely, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, participă la o dezbatere privind progresul în implementarea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 – ora 10:00, la Hotel Continental
* Chișinău: Vizita comună a secretarului de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman și a ministrului pentru afaceri europene și proprietatea de stat al Republicii Finlanda, Tytti Tuppurainen
* Chișinău: Consultări bilaterale ale secretarului de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman cu secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Vladimir Cuc –, Republica Moldova
* Madrid: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) va promova oferta turistică a României la Târgul Internaţional de Turism (FITUR) de la Madrid, desfășurat în perioada 18 – 22 ianuarie. Regele Spaniei va inaugura cea de a 43-a ediţie a Târgului Internaţional de Turism (Fitur), la care Guatemala va fi invitatul special
– Administraţie
* Deva: Primăria Municipiului Deva a inițiat procedura de consultare publică cu privire la proiectul de buget al municipiului Deva pe anul 2023, cetățenii fiind invitați să se adreseze cu sesizări, observații și puncte de vedere, până pe 18 ianuarie. Consultarea publică privind dezbaterea proiectului de buget general al Municipiului Deva pe anul 2023 va avea loc astăzi, 18 ianuarie – ora 12:00, în sala de sedințe a Primăriei Municipiului Deva
* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, având ca temă proiectele contractate prin PNRR – ora 11:00, la sediul instituţiei
* Vaslui: Şedinţa Consiliului Judeţean Vaslui – ora 13:00, la Palatul Administrativ, sala de şedinţe ‘Ştefan cel Mare’
– Juridic
* Şedinţa de plen a Curţii Constituţionale a României
* Şedinţa Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00
* Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, în parteneriat cu Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și Societatea de Științe Juridice, organizează conferința „Arbitrajul de drept privat în context european (ed. 7)” – în intervalul orar 12:30–16:00. Conferința se va transmite live online pe video.juridice.ro/live și pe @homepage juridice.ro, juridice.ro/live, facebook.com/JURIDICE.ro, facebook.com/groups/juridice și youtube.com/c/videojuridice. Moderator: Prof. univ. dr. Daniel-Mihail Șandru, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română
– Economic
* Institutul Naţional de Statistică publică date privind:
- Indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie (noiembrie 2022)
- Indicii valorici ai comenzilor noi din industrie (noiembrie 2022)
- Lucrările de construcţii (noiembrie 2022)
– Arhitectură
* Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) organizează evenimentul de lansare a volumului „Impalpabilul în Arhitectură. Vocaţia oicologică şi caracterul cosmotopic al interiorului architectural”, autori Agostino Bossi şi Paolo Cecere – ora 13:00, la sediul său din Str. Academiei nr.18-20. Autorii au dezvoltat, de-a lungul a peste trei decenii, o cercetare ce a avut ca obiectiv înţelegerea semnificaţiei arhitecturii, cercetare întreprinsă atât la nivel teoretic cât şi vizând să ofere calitate procesului de proiectare şi conformare fizico-spaţială a spaţiului ocupat de om. Lansarea marchează încheierea proiectului derulat de UAUIM cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România, prin Timbrul de Arhitectură, proiect CALL03-6, desfăşurat în perioada iunie 2022-februarie 2023, care a făcut posibilă publicarea acestui volum inedit, realizat de autori special pentru universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’ (UAUIM)
– Istorie
* Sibiu: Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române (24 ian.), Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu în colaborare cu structurile militare din garnizoana Sibiu, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi Filarmonica de Stat Sibiu vor organiza o serie de manifestări. Programul zilei:
- ora 12:00 – Muzica de Fanfară – în Piaţa Mare din Sibiu
- ora 12:30 – Hora Unirii – în Piaţa Mare din Sibiu
- ora 13:30 – Concert susţinut de Filarmonica de Stat Sibiu şi Fanfara Garnizoanei Sibiu – la Sala Thalia. Accesul în sala de spectacol se face in limita locurilor disponibile şi este gratuit (accesul în sală va avea loc între orele 13:00 – 13:15)
– Cultură
* La Sala Radio, de la ora 19:00, violoncelistul Andrei Ioniță – singurul artist român distins (în 2015) cu Medalia de aur a Concursului Internațional „Ceaikovski” de la Moscova (în istoria de 64 de ani a celebrei competiții) – este invitat special pe scena bucureșteană. Alături de Orchestra de Cameră Radio și sub bagheta dirijorului Johann Stuckenbruck (absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra), el va oferi publicului ca solist două lucrări: prima la pian (Mozart – Concertul nr. 23 în La major pentru pian și orchestră) și cea de-a doua la violoncel (Haydn – Concertul nr 1. în Do major pentru violoncel şi orchestră), o performanță de o virtuozitate artistică rar întâlnită pe orice scenă a lumii. Programul serii cuprinde şi Prokofiev: Simfonia nr. 1 – Clasica și Haydn: Simfonia nr. 49 – La passione. Din program:
- Sesiune de autografe oferite de violoncelistul Andrei Ioniță pe albumul „Beethoven – Ioana Cristina Goicea (vioară), Andrei Ioniță (violoncel), Daria Tudor (pian)”, un dublu-CD recent apărut la Editura Casa Radio – la finalul concertului, în foaierul central al Sălii Radio
* Zilele Culturii Naţionale la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), ediţia 2023 (15 – 18 ian.). Programul zilei:
- ora 16:00 – 17:00 – Atelier de caligrafie pentru adolescenţi – la Ceainăria MNLR, Strada Nicolae Creţulescunr.8
- ora 17:00 – 18:00 – Mentalităţile secolului XXI: imaginarul colectiv şi discursul public, prezintă: Vasile Ernu şi invitaţii săi – la Sala Perpessicius, sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr.8
- ora 18:00 – 19:00 – Expoziţia „Bijuterii cu stil” – la sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr.8
- ora 19:00 – 20:00 – Lecturi 1:1 de dramaturgie românească, ce este nou în dramaturgia românească? cum se scrie şi ce teme sunt abordate? dramaturgii scriu gândindu-se la anumiţi actori, la un anumit public, la posibilitatea de a înscrie piesele într-un festival? sunt întrebări la care rîspund pe rând alături de actori, dramaturgi, regizori şi scenarişti – la sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr.8
- ora 19:00 – 20:30 – Despre gust în literatură, gastronomie şi oenologie – la sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr.8
- ora 20:30 – 21:00 – Concert de muzică tradiţională reinterpretată: Alina Ciolca – la sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr.8
* La Ateneul Român, Sala mică, începând cu ora ora 19:00, are loc programul “Muzica pe înţelesul tuturor”, cu muzicieni din Corul Filarmonicii „George Enescu”. La pian: Tudor Scripcariu. Comentează: Mihai Cojocaru. Lucrări de: Camille Saint-Saëns, Gaetano Donizetti, Georges Bizet, Charles Gounod, Jacques Offenbach, Ruggero Leoncavallo, Jules Massenet, Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart. Printre partenerii media: Radio România Muzical
* Vernisajul expoziţiei intitulată „Madach Imre: Tragedia omului”, care cuprinde gravuri realizate de graficianul sibian Orth Istvan, absolvent al Universităţii de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti – ora 19:00, în galeria Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti. Expoziţia va fi vernisată de Brendus Reka, director în Secretariatul de Stat pentru Politica Naţională din cadrul Cancelariei Primului Ministru al Ungariei şi Zakonyi Botond, ambasadorul Ungariei la Bucureşti. Participă pianista Orth Eniko, care va interpreta lucrări de Domenico Scarlatti, Ludwig van Beethoven, Bartok Bela, Chilf Miklos. Expoziţia realizată în parteneriat cu Asociaţia Maghiarilor din Sibiu ‘HID’ poate fi vizitată până pe data de 21 februarie
* Braşov: Opera Braşov şi Muzeul ‘Casa Mureşenilor’ Braşov prezintă ‘Recitalul de la ora cinci’, cu artiştii Operei Braşov – ora 17:00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov. Interpretează artiştii Operei Braşov: Mădălina Bourceanu – soprană, Maria Catrina – soprană, Valentina Mărgăraş – soprană, Cristina Radu – soprană, Asineta Răducan – mezzosoprană, Liviu Iftene – tenor, Alexandru Aghenie – bariton, Alexandru Chiriac – bariton, Valentin Marele – bariton. La pian: Lioara Popa
* Cluj-Napoca: În primele două luni ale anului, Reactor, în parteneriat cu Cinema Arta şi Teatrul Maghiar de Stat Cluj, organizează un program artistic complex care urmăreşte intersecţia dintre teatru şi film. Programul zilei:
- ora 20:00 – are loc evenimentul „Exerciţii de teatru şi film”, o prezentare a lucrărilor de teatru şi film realizate în cadrul atelierului susţinut de Radu Jude cu echipa Reactor, la care au participat 15 artişti de teatru (actori, regizori şi dramaturgi), împreună cu 3 studente la Cinematografie şi media – la Cinema Arta
* Constanţa: Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) şi Muzeul de Artă Constanţa organizează vernisajul expoziţiei ‘Atelier 2023’, desfăşurat sub egida Centrului de Cercetare Ştiinţifică şi Creaţie Artistică ‘Euxin’ – ora 14:00, la Muzeul de Artă Constanţa. Curatorii expoziţiei ‘Atelier 2023’ sunt conf. univ. dr. Ovidiu Felipov şi lect. univ. dr. Lelia Rus. Evenimentul reprezintă cea mai recentă manifestare culturală a cadrelor didactice ale Facultăţii de Arte, specializările Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative (licenţă) şi Educaţia Vizuală prin Studiul Peisajului şi al Figurii (master). În deschiderea evenimentului va performa corul Facultăţii de Arte a UOC, din care fac parte studenţii specializării Muzică, programele de licenţă şi master, şi elevi ai Colegiului de Arte ‘Regina Maria’ din Constanţa, coordonaţi şi dirijaţi de lect. univ. dr. Mirela Voicu şi asist. univ. drd. Titiana Miriţă. Solişti: lect. univ. dr. Mirela Voicu, Adrian Hasna Preda şi Strugariu Cosmin Marian
* Craiova: În zilele de 18, 19 şi 20 ianuarie, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova prezintă un spectacol eveniment al stagiunii 2022-2023 semnat de doi creatori de geniu din elita teatrului mondial: Declan Donnellan (regie) şi Nick Ormerod (scenografie): “Oedip Rege” de Sofocle. Spectacolul îi are în distribuţie pe Claudiu Mihail, Ramona Drăgulescu, Vlad Udrescu, Tamara Popescu, Alex Calangiu, Nicolae Vicol, Iulia Colan, Angel Rababoc, Raluca Păun, Ovidiu Cârstea, Eugen Titu, Corina Druc, Bruno Noferi, Ioana Andone, Irina Danciu, Adelina Galiceanu, Roxana Mutu, Mihai Alexandru Purcaru, Petri Ştefănescu, Cătălina Vînătoru, Iarina Zidaru, Ioana Vicol, Romana Vicol. Spectacolul „Oedip Rege” s-a bucurat de un imens succes în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, Bucureşti 2022, fiind ovaţionat de publicul prezent la Teatrul Naţional „śI.L.Caragiale”ť, cu prilejul celor două reprezentaţii susţinute.
* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 16 – 20 ianuarie, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile. Din program:
- Prelegerea cu tema ,,George Mihail Zamfirescu”, în cadrul proiectului cultural-educativ ,,Literatura Română Necanonică”, susținut de scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Iudita Dodu Ieremia – ora 14:00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții
- Dezbaterea cu tema ,,Abuzul psihologic și impactul devastator asupra comportamentului uman”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Mișcarea, esența creației”, coordonat de dr. fizioterapeut Petruța-Daniela Mihăilescu, având-o ca invitată pe Maria Diana Pompei, psiholog-clinician și psihoterapeut, eveniment care va avea loc, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
* Sf. Gheorghe: Ziua Culturii Naţionale (15 ian.) va fi marcată la Cinematograful Arta din Sfântu Gheorghe printr-un maraton de filme româneşti, ce vor fi prezentate în perioada 13-19 ianuarie. Programul zilei:
- ora 18:00 – drama ‘Marocco’ şi documentarul ‘Al cui câine sunt?’, coproducţie româno-maghiară, proiecţia ultimului film fiind urmată de o întâlnire a publicului cu regizorul Robert Lakatos şi alţi membri ai echipei de producţie
* Sf. Gheorghe: Centrul de Cultură Arcuş şi Liceul de Arte ‘Plugor Sandor’ organizează un spectacol de muzică care propune prezentarea cântecului de la începuturi şi până în prezent. Acest spectacol este alcătuit dintr-o serie de concerte care vor fi susţinute lunar la Centrul de Cultură Arcuş. Programul zilei:
- ora 19:00 – în Sala de Concerte a Centrului de Cultură Arcuş (Casa Muzicii, Sf. Gheorghe, str. Oltului, nr. 6), va avea loc al doilea concert de canto şi pian: Opera italiană. Concertul este susţinut de profesorii Liceului de Arte ‘Plugor Sandor’: Sebestyén-Lázár Enikő – soprană, Babos Margit – soprană, Opra Kitti Fruzsina – soprană, Olah Badi Alpar – tenor şi pianistul Ambrus Sandor. Acompaniament pian: Kőmíves Bokor Zsuzsa, Imreh Klaudia, Ambrus Sandor şi Opra Balázs. În program lucrări de Gioacchino Rossini, Gaetano Donizetti, Johannes Brahms, Giacomo Puccini şi Giuseppe Verdi
* Sibiu: ESTE Filmul de Miercuri prezintă filmul ‘Oameni de treabă’, o comedie neagră în regia lui Paul Negoescu – ora 20:00, la Centrul Cultural ‘Ion Besoiu’ din Sibiu. ESTE Filmul de Miercuri este un proiect organizat de Asociaţia Este Film
* Târgu Mureş: Eveniment dedicat culturii ‘Ce este cultura?’, cu sculptorul David-Dorel Morar – prelegere despre cultură, în contextul istoriei universale şi al limbajului vizual, primul eveniment dintr-o serie de evenimente lunare dedicate publicului tânăr – ora 10:00, la Palatul Culturii, sala Mică
* Timișoara: La Opera Națională Română din Timișoara are loc spectacolul de operetă interpretat în limba română, “Voievodul Țiganilor” de Johann Strauss – ora: 19.00
* Groningen, Olanda: Festivalul „Jazz in the Park”, organizat la Cluj-Napoca, a ajuns în finala European Festival Awards, la categoria Best Small Festival. Decizia finală aparţine juriului, iar câştigătorul va fi anunţat în cadrul galei de premiere ce va avea loc astăzi, 18 ianuarie
* SUA/ Belgia: Reprezentanţele ICR din lume sărbătoresc Ziua Culturii Naţionale (15 ian.). Programul zilei:
- Ziua Culturii Naţionale va fi marcată de ICR New York printr-un eveniment care îi va avea ca protagonişti pe celebrul actor român Vlad Ivanov şi pe compozitorul şi percuţionistul Lucian Maxim. ‘Life & Love’, un melanj inedit de poezie eminesciană şi muzică, va fi prezentat în premieră, fiind creat special pentru spaţiul nord-american
- ICR Bruxelles organizează conferinţa ‘Prezenţe culturale româneşti în colecţiile Bibliotecii Regale a Belgiei’ a istoricului prof. univ. Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naţionale a României
– Sport
* Are loc un meci din etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: CSM Bucureşti – SCM Gloria Buzău – ora 17:30, Sala Polivalentă
* CS Rapid Bucureşti şi CSM Lugoj evoluează în manşa secundă a optimilor de finală ale Cupei Challenge la volei feminin
- CS Rapid Bucureşti – AJM FC Porto – ora 17:00, Sala Rapid – Bucureşti
Lugoj
- CSM Lugoj – Kairos Ponta Delgada – ora 18:30, Sala ”Ioan Kunst-Ghermănescu” –
* Sunt programate meciurile din etapa a 16-a a Ligii Naţionale de baschet masculin
‣ Voluntari
- CSO Voluntari – CSM ABC Athletic Constanţa – ora 18:00, Sala ”Gabriela Szabo”
‣ Timişoara
- SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:30, Sala ”Constantin Jude”
‣ Piteşti
- FC Argeş Piteşti – CS Municipal Târgu Jiu – ora 19:00, Sala Trivale
‣ Târgu Mureş
- CS Municipal Târgu Mureş – CSM VSKC Miercurea Ciuc – ora 19:00, Sala Sporturilor
‣ Craiova
- SCM ”U” Craiova – CSM Baschet Petrolul Ploieşti – ora 19:00, Sala Polivalentă
‣ Oradea
- CSM CSU Oradea – CS Municipal Galaţi – ora 19:45, Oradea Arena
* Melbourne: Patricia Ţig – Shuai Zhang, Irina Begu – Elizabeth Mandlik, în primul tur la Australian Open
* Ljubljana: U-BT Cluj-Napoca întâlneşte echipa slovenă Cedevita Olimpija Ljubljana, în Grupa A a competiţiei masculine de baschet EuroCup – ora 21:30, Arena Stozice
* Italia, Ungaria: CSM Volei Alba Blaj şi CSM Târgovişte joacă în Liga Campionilor la volei feminin
‣ Milano
- Grupa B: Vero Volley Milano – CSM Volei Alba Blaj – ora 21:00, Allianz Cloud
‣ Szczecin
- Grupa E: Grupa Azoty Chemik Police – CSM Târgovişte – ora 19:00, Netto Arena
– S-a întâmplat într-o zi de 18 ianuarie
* Acum 488 de ani (1535) conchistadorul spaniol, Francisco Pizzaro (1475-1541), semna actul de întemeiere a oraşului Lima, actuala capitală a statului Peru (din 1542), căruia i-a dat, la acea vreme, numele de „Ciudad de los reyes” – „Oraşul Regilor”
* Cu 202 ani în urmă (1821) se încheia regimul fanariot în Ţara Românească (la această dată a murit Alexandru Suţu, ultimul domn fanariot din Muntenia). Regimul fanariot a fost instaurat la 5 ianuarie 1716, prin numirea ca domn a lui Nicolae Mavrocordat
* În urmă cu 179 de ani (1844), la Iaşi, s-a jucat, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri „Iorgu de la Sadagura”, piesă în 3 acte, prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată piatra de temelie a dramaturgiei româneşti
* Acum 176 de ani, la data de 18 ianuarie 1847, pianistul ungar, Franz Liszt a concertat la Iaşi, în casa vistiernicului Alecu Balş, unde face cunoştinţă cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri. Marele muzician a făcut un turneu în orașe românești în perioada 2 noiembrie 1846 – 24 ianuarie 1847, susținând 19 concerte în săli de festivităţi şi palate din Timişoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, Aiud, Bucureşti şi Iaşi. „Publicul l-a aclamat îndelung şi l-a tratat ca pe un rege. Pianistul însuşi era uimit: «Am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist»
* Acum 163 de ani (1860) domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înființat al doilea gimnaziu în limba română din București și i-a dat numele „Gheorghe Lazăr”, în amintirea celui care „a restituat limba română în dreptul său de limbă de studiu și a fost reîntemeietorul școalelor naționale”
* Cu 152 de ani în urmă (1871) era fondat Imperiul German, când Wilhelm I al Prusiei a devenit primul împărat. Termenul de „Imperiu German” se referă la Germania începând cu fondarea ei ca stat național unificat, la 18 ianuarie 1871, și până la abdicarea ultimului kaizer, Wilhelm al II-lea, la 9 noiembrie 1918. „Imperiul German” a fost numele oficial al statului atât în perioada de domnie a kaizerilor (1871 – 1918), cât și în timpul republicii de la Weimar și a Germaniei naziste
* Se împlinesc 145 de ani (1878), de când, Spiru Haret (1851-1912), matematician, sociolog şi om politic liberal, îşi lua doctoratul în „matematici” la Sorbona, cu teza de mecanică cerească „Asupra invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare”, devenind astfel primul român doctor în matematici la celebra universitate (18/30)
* Acum 144 de ani (1879), la Teatrul Naţional din Bucureşti, avea loc premiera comediei „O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale (18/20)
* În urmă cu 112 ani (1911) americanul Eugene B. Elly, pilotând un avion „Curtiss”, reuşea prima aterizare pe puntea unei nave (cuirasatul „USS Pennsylvania”)
* Cu 104 ani în urmă (1919) începeau lucrările Conferinţei de Pace de la Paris (până la 21.I.1920), la care a participat şi o delegaţie română (Ion I. C. Brătianu, Alexandru Vaida-Voievod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu ş.a). Au fost elaborate textele tratatelor de pace dintre ţările învingătoare în Primul Război Mondial (27 de state, printre care şi România) şi ţările învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia). Din perspectivă românească, Conferinţa a avut o semnificaţie deosebită pentru că, prin sistemul tratatelor semnate (în anii 1919 şi 1920) cu ţările învinse, se recunoştea şi se consacra pe plan internaţional unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România
* Acum 76 de ani (1947), în zilele de 18 şi 19 ianuarie, ziarul „Dreptatea” publica apelul Partidului Naţional Ţărănesc „Către naţiune”, în care se lua atitudine împotriva măsurilor antidemocratice iniţiate şi promovate de Guvernul Groza (epurarea în rândul funcţionarilor de stat, militarilor, judecătorilor, suprimarea presei, partidelor democratice, încălcarea legilor ţării, a drepturilor individuale şi colective ale poporului român, nerespectarea angajamentelor internaţionale asumate ş.a.)
* Cu 26 de ani în urmă (1997) exploratorul polar, fotograful şi scriitorul norvegian, Boerge Ousland, reuşea să traverseze pe jos, de unul singur, fără niciun ajutor, continentul antarctic, ajungând la baza neo-zeelandeză Scott (a plecat în expediţie la 14.XI.1996, din insula Berkner, şi a parcurs 2829 km în două luni şi patru zile)
* În urmă cu 24 de ani (1999) peste 10.000 de mineri din Valea Jiului au pornit spre Bucureşti (trecând peste barajele ridicate de trupele speciale ale Ministerului de Interne), pentru a protesta faţă de intenţiile Guvernului de a închide unele mine din zonă
* Acum 21 de ani (2002) avea loc sfârșitul războiului civil din Sierra Leone (1991–2002), început pe 23 martie 1991, când Frontul Revoluționar Unit (RUF), cu susținere din partea forțelor speciale ale Frontului Național Patriotic din Liberia (NPFL) al lui Charles Taylor, a intervenit în Sierra Leone în încercarea de a răsturna guvernul lui Joseph Momoh. Războiul civil a durat aproape 11 ani, s-a încheiat cu victoria Comunității Națiunilor și a lăsat în urmă peste 50.000 de morți
* Tot în urmă cu 21 de ani (2002) primarii oraşelor Calafat (România), Vidin (Bulgaria) şi Zaicear (Serbia) au semnat, la Vidin, documentele de înfiinţare a Asociaţiei de colaborare transfrontalieră „Dunărea 21”, prima euroregiune înfiinţată în Balcani. Aceasta cuprinde aşezări urbane şi rurale din zonele riverane Dunării, din România (oraşul Calafat, comunele Poiana Mare, Desa, Cetate şi Ciupercenii Noi), Bulgaria (oraşul Vidin şi localităţile Rujniti, Macriş, Belogradcic, Lom, Kula, Dimovo şi Novo Selo) şi Serbia şi Muntenegru (oraşul Zaicear şi localităţile Sokobania, Kladovo, Bolivat, Kniajevat, Bor, Negotin şi Madanpec). Activitatea asociaţiei se desfăşoară în cadrul unor grupuri de lucru constituite pe domenii privind dezvoltarea strategică a Euroregiunii: cultură şi educaţie; dezvoltare economică; sport, turism şi acţiuni ale tineretului; ecologie; agricultură; sănătate şi protecţie socială
* Se împlinește 1 an (2022) de când Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o în funcţia de preşedinte, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola. Metsola a fost aleasă preşedinte al Parlamentului European cu 458 de voturi „pentru” din 616 exprimate. Roberta Metsola a devenit, astfel, cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie. La 12 noiembrie 2020, a fost aleasă prim-vicepreşedinte al Parlamentului European, iar din 11 ianuarie 2022, a preluat preşedinţia interimară a legislativului UE, în urma decesului preşedintelui PE, social-democratul David Sassoli
Aniversări – Comemorări
– Sf. Ier. Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)
– 18 – 25.I: „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor” este o manifestare religioasă organizată pe plan internaţional din anul 1992, la iniţiativa Consiliului Mondial al Bisericilor; se desfăşoară, anual, în această perioadă (în emisfera nordică) sau la Rusalii (în emisfera sudică); la baza acestei manifestări religioase stă convingerea că rugăciunea în comun este absolut necesară pentru a face vizibilă unitatea Bisericii lui Hristos; această săptămână este una dintre cele mai vechi expresii ale „ecumenismului spiritual”
– 1821: A murit Alexandru Suțu, ultimul domn fanariot al Țării Românești (n. 1758)
– 1848: S-a născut prozatorul, jurnalistul şi dascălul Ioan Slavici; membru corespondent al Academiei Române din 1882 (m. 1925) – 175 de ani
– 1856: S-a născut Ion Georgescu, sculptor şi desenator; elev al lui Karl Storck (m. 1898)
– 1858: S-a născut juristul şi profesorul Ioan Tanoviceanu; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării legislaţiei penale şi de procedură penală în România, contribuind la punerea bazelor dreptului penal modern; fondatorul criminologiei româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (m. 1917) – 165 de ani
– 1873: A murit Dionisie (Dimitrie) Romano, episcop, cărturar, traducător, profesor şi revoluţionar paşoptist; a iniţiat şi condus primele reviste bisericeşti în limba română: „Vestitorul bisericesc” (1839-1849), tipărit la Buzău în colaborare cu Gavriil Munteanu, şi „Echo eclesiastic”, editat la Bucureşti (1850-1852), cu suplimentul „Biblioteca religioasă-morală”; în 1867 a donat Societăţii Academice Române biblioteca logofătului Constantin Cornescu Oltelniceanu (peste 7.000 de volume), care a constituit piatra de temelie a viitoarei biblioteci a instituţiei academice; membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1868 (n. 1806) – 150 de ani
– 1875: S-a născut juristul, diplomatul și profesorul Demetru Negulescu; judecător la Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională (predecesoarea Curții Internaționale de Justiție de la Haga) pe toată durata de funcţionare a acestei instanţe; preşedinte al Institutului Român de Drept Internaţional şi co-director al Revistei române de Drept Internaţional (m. 1950)
– 1886: S-a născut Ştefan Dimitrescu, pictor şi desenator (m. 1933)
– 1897: S-a născut lingvistul Dimitrie Găzdaru, discipolul și asistentul lui Alexandru Philippide la Universitatea din Iași, fiind deopotrivă profesorul unor viitori savanți de renume, ca Gheorghe Ivănescu și Eugeniu Coșeriu; plecat devreme din România, după o perioadă de activitate didactică în Italia s-a stabilit în America de Sud, unde a rămas toată viața; a fondat prima catedră de romanistică din Argentina și a scris numeroase studii de lingvistică și filologie, fiind recunoscut ca unul dintre romaniștii de seamă ai secolului al XX-lea (m. 1991)
– 1898: S-a născut F.(ilip) Brunea-Fox (pseudonimul lui Filip Brauner), reporter, jurnalist şi traducător (m. 1977) – 125 de ani
– 1911: S-a născut (la Bitolia, Macedonia) Nicu Caranica (fiul compozitorului Ion Caranica şi fratele traducătoarei Eta Boeriu), poet, eseist şi dramaturg; ataşat de presă pe lângă Legaţia României la Roma (1940), ia decizia de a rămâne în Italia când este rechemat, în 1941; din 1950 se stabileşte la Paris (m. 2002, Fairfield, Connecticut, SUA)
– 1915: S-a născut fizicianul Paul Petrescu; cercetări originale în domeniul fizicii cristalelor, pentru acestea realizând şi o aparatură spectrală originală; preocupări şi în domeniul metalurgiei, unde a introdus metode moderne spectroscopice şi de defectoscopie cu raze X; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1977)
– 1916: S-a născut politologul Silviu Brucan (m. 2006)
– 1919: S-a născut Elena Piru, istoric literar; experimentată cercetătoare a arhivelor şi colecţiilor de manuscrise, a contribuit substanţial la alcătuirea fondului arhivistic al Institutului de Istorie Literară şi Folclor din Bucureşti (m. 1974)
– 1926: S-a născut H.[aralambie] Grămescu, poet şi traducător; a tradus din Margarita Aligher, Arany Janos, Balzac, Ibsen, Maria Teresa Leon; a transpus în limba română poveştile din „1001 de nopţi” (m. 2003)
– 1926: A murit compozitorul şi cântăreţul de lieduri George Cavadia (n. 1858, în Macedonia)
– 1933: S-a născut tenorul şi profesorul Corneliu Fânăţeanu (m. 2014) – 90 de ani
– 1941: S-a născut Sabina Ispas (nume complet Cornelia Sabina Ispas), folclorist și etnograf; director al Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”; membru titular a Academiei Române din 2009
– 1943: S-a născut poetul, redactorul şi ziaristul Dan Rotaru – 80 de ani
– 1952: S-a născut mezzosoprana şi profesoara Mariana Cioromila; stabilită în Brazilia din 2000 (m. 2022)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Comitetul Militar al NATO va avea o reuniune în zilele de 18 şi 19 ianuarie, pentru a analiza evoluţia războiului pornit în februarie anul trecut de Rusia împotriva Ucrainei şi a lua în discuţie alte „chestiuni de importanţă strategică”. Alcătuit din şefii de Stat Major ai armatelor celor 30 de ţări membre ale NATO şi condus de olandezul Rob Bauer, Comitetul Militar al Alianţei va discuta sprijinul pe care aceasta îl oferă Ucrainei şi provocări precum operaţiunile de apărare împotriva ameninţărilor hibride sau transformarea digitală. La reuniunea din 18-19 ianuarie va participa de asemenea secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, urmând să ia parte ca invitaţi şi şefii de Stat Major din Finlanda şi Suedia, ţări viitoare membre ale Alianţei
– Berna: Vizita preşedintelui din Coreea de Sud, Yoon Suk-yeol (18 – 19 ian.)
– Madrid: Vizita președintelui Guatemalei, Alejandro Giammattei
– Moscova: Conferința de presă anuală a ministrului rus de externe Serghei Lavrov
– Zurich, Elveția: Prima întâlnire între Janet Yellen, secretarul Trezoreriei SUA și Liu He, viceprim-ministru al Republicii Populare Chineze
– Washington DC: Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu se întâlnește cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken
– Davos, Elveția: Declarație a secretarului general al ONU Antonio Guterres
- Intervenția la Davos a șefei Microsoft, Satya Nadella
- Masă rotundă despre America Latină, cu președinții Columbiei Gustavo Petro, Costa Ricăi, Rodrigo Chaves și Ecuadorului, Guillermo Lasso
- Intervenția la Davos a cancelarului german Olaf Scholz
- Masă rotundă privind securitatea, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg și președintele polonez Andrzej Duda