Realizator: Cristian Bâcâin – Ştirile din trafic acum, aduse de la Centrul Infotrafic de comisar şef de poliţie Ramona Tudor.
Ramona Tudor: La această oră nu avem semnalate accidente rutiere care să impună oprirea circulației pe autostrăzi sau pe drumuri naționale. În schimb, din cauza unei alunecări de teren produse în cursul serii trecute, care a determinat scăderea de pietre de mari dimensiuni, circulația este închisă pe Drumul Național 57, între Orșova și Moldova Nouă. Incidentul s-a produs la kilometrul 65 cu 200 de metri, pe o lungime de aproximativ 100 de metri, în zona localității Cozla din județul Caraș-Severin. Traficul se desfășoară, însă, deviat pe ruta Orșova Drumul Național 6, Drumul Național 57D Oravița, Drumul Național 57 către Moldova Nouă. Pe versant există în continuare blocuri mari de pietre dislocate, fiind risc iminent de cădere, astfel că în cursul acestei zile se va analiza modalitatea de intervenție în condiții de siguranță, cu utilajele administratorului drumului. Pe arterele rutiere principale, respectiv pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, Drumul Național 1 Ploiești-Brașov traficul se desfășoară la această oră pe un carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună. Sunt, însă, semnalate condiții de ceață, cu vizibilitate redusă izolat la 150 de metri, pe autostrada A3 București-Ploiești. Le recomandăm șoferilor să se intereseze foarte bine cu privire la condițiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze și să-și echipeze corespunzător autovehiculele, să adapteze în permanență viteza la condițiile de trafic și de drum, pentru a nu fi implicate în evenimente rutiere grave./mnecula/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI,18 decembrie