Aglomeraţie la punctele de trecere a frontierei

Este aglomerație în Vămile Nădlac și Nădlac II din vestul țării, pe sensul de ieșire din România spre Ungaria. Cei care călătoresc cu autoturismul au de așteptat o oră pentru întocmirea formalităților. Poliția Română de Frontieră spune că se stă mult pentru că nu există suficient personal din partea autorităților ungare. Timp ceva mai mare de așteptare, de 40 de minute, este și la Petea, tot spre Ungaria, dar și la Giurgiu, în sud, la punctul de trecere a frontierei în Bulgaria – 50 de minute, sau la Vama Veche – o jumătate de oră. 30 de minute se stă pentru trecerea frontierei în est, spre Republica Moldova, în Vama Sculeni. Șoferii de TIR au cel mai mult de așteptat pentru ieșirea din România, cinci ore la Isaccea, spre Ucraina, două ore la Galați și mai bine de o oră la Albița, spre Republica Moldova./rpatulea/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 ianuarie)