Luni, 23 ianuarie, se împlinesc 95 de ani de la naşterea actriței de teatru şi film Jeanne Moreau, regizoare, muziciană şi producătoare de film. Actriţa s-a remarcat prin frumuseţea senzuală, dublată de o voce unică, cu accente grave. A fost mistică şi frivolă, iubitoare de eleganţă şi frumos, fiind considerată un veritabil simbol al libertăţii feminine.
A jucat în peste 130 de filme şi a colaborat cu unii dintre cei mai apreciaţi regizori din lume, lăsând o moştenire remarcabilă istoriei industriei cinematografice.
Jeanne Moreau s-a născut la Paris, la 23 ianuarie 1928, tatăl ei, Anatole, fiind proprietarul unui restaurant, iar mama sa, Katherine, fiind dansatoare la Folies Bergère.
Încă din primii ani de viaţă, un unchi i-a inspirat pasiunea pentru lectură, care avea să o însoţească în întreaga ei existenţă.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, familia s-a despărțit, iar fetița a locuit cu mama ei la Paris.
La vârsta de 16 ani, a debutat în piesa de teatru “Antigona” a dramaturgului Jean Anouilh, apoi Jeanne a decis că trebuie să devină actriță.
A studiat la Conservatorul din Paris (Conservatoire national supérieur d’art dramatique), apoi părinții ei s-au despărțit, iar mama ei s-a mutat în Anglia împreună cu sora lui Jeanne, Michelle.
În anul 1947, a participat la Festivalul de la Avignon, fiind distribuită în piesa “O lună la țară” a lui Ivan Turgheniev, prestaţia ei fiind foarte apreciată de critici.
La doar 20 de ani devenea deja una dintre cele mai importante actrițe ale teatrului Comédie-Française.
A început să primească roluri minore în filme, dar a continuat să lucreze la teatrul de stat din Paris timp de mulți ani.
În 1957, întâlnirea cu Louis Malle la filmările pentru „Ascenseur pour l’echafaud”, a fost esenţială pentru destinul ei artistic.
Începând de la sfârșitul anilor 1950, după ce fusese distribuită în mai multe filme de succes, a început să lucreze cu generația nouă a cineaștitor francezi şi nu numai.
Regizorul Michelangelo Antonioni i-a oferit roluri în filmele “La notte” și „Dincolo de nori”, Orson Welles a distribuit-o în „Procesul”, „Clopotele la miezul nopții” și „Povestea nemuritoare”, Luis Buñuel în „Jurnalul unei cameriste”, iar Elia Kazan în “Ultimul magnat”.
În 1958, filmul „Les Amants” a fost premiat cu Leul de Aur la Veneţia, iar în anul 1962, producţia „Jules et Jim” era prima producţie dintr-o serie mai lungă a colaborărilor cu remarcabilul Francois Truffaut, însă va rămâne cel mai mare succes internaţional al actriţei.
Pentru rolul din „La vieille qui marchait dans la mer” a câştigat, în 1992, premiul Cesar pentru cea mai bună actriţă, iar Jeanne Moreau a devenit în anii următori o veritabilă ambasadoare a cinematografiei franceze.
Actrița a înregistrat mai multe albume, a cântat cu Frank Sinatra la Carnegie Hall în 1984, iar în filmul lui Francois Truffaut „Jules și Jim” a cântat melodia „Le tourbillion”. La televiziune a jucat în seriale ca „Balzac”, „Mizerabilii”, „Regii interziși”, dar a lucrat și în spatele camerelor ca scenaristă, regizoare și producătoare, iar în anul 2005 a deschis o școală de cinema, „Les Ateliers d’ Angers”.
De-a lungul vieții, Jeanne Moreau a fost bună prietenă cu scriitori celebri precum Jean Cocteau, Jean Genet, Henry Miller și Marguerite Duras.
A fost şi o femeie extrem de curajoasă, implicându-se, în anii ’70, în mișcările feministe și în acea perioadă, în aprilie 1971, a fost una dintre semnatarele “Manifestului celor 343”, – alături de personalităţi precum Simone de Beauvoir, Catherine Deneuve, Marguerite Duras – o acțiune care milita pentru legalizarea avorturilor, anunțând public că ea însăși a fost nevoită să facă un avort ilegal.
De asemenea, în anul 2009, Jeanne Moreau a semnat o petiție în sprijinul regizorului Roman Polanski, cerând eliberarea lui după ce bărbatul fusese arestat în Elveția în legătură cu o acuzație din 1977 conform căreia a drogat și violat o fată de 13 ani.
În anul 1998 a primit un Oscar onorific pentru întreaga carieră şi, în 2008, un Cesar onorific, la gala din dedicată celor mai importante premii ale cinematografiei din Franţa.
A fost laureată, în 1960, a premiului de interpretare feminină la Cannes, pentru pelicula „Moderato Cantabile”, regizată de Peter Brook, şi a fost singura actriţă din lume care a prezidat de două ori juriul Festivalului de la Cannes, în anii 1975 şi 1995.
A fost distinsă cu numeroase alte premii, precum Legiunea de Onoare în grad de Ofițer, grand officier de l’ordre national du Mérite, Comandor al Ordinului Artelor și Literelor, Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță (1967), Academy Fellowship Award (1996), Premio Donostia la Festivalul de la San Sebastián (1998), Molière Award pentru Cea mai bună actriţă.
De asemenea, în 1964, Festivalul de la Karlovy Vary a recompensat-o pentru rolul din ”Le journal d’une femme de chambre”, iar în anul 2000, la Berlinală, ea a primit Ursul de Aur onorific.
A fost căsătorită de două ori, pentru perioade scurte, – cu actorul şi regizorul francez Jean-Louis Richard, între anii 1949–1951, cu care a avut un fiu, Jerome, şi cu regizorul american William Friedkin, în perioada 8 februarie 1977–1979.
A trăit o viaţă boemă şi pentru acest motiv a depus eforturi considerabile pentru a se apropia de unicul ei fiu, care nu agrea modul de viaţă adeseori extravagant al mamei sale.
În anul 1967, regizorul Tony Richardson și-a părăsit soția, pe Vanessa Redgrave, pentru ea, însă cei doi nu s-au căsătorit. Artista a mai trăit şi alte poveşti de dragoste interesante, printre acestea aflându-se cele cu regizorii Louis Malle și François Truffaut, cu creatorul de modă Pierre Cardin și cu actorul grec Theodoros Roubanis.
În 1995, Jeanne Moreau a fost aleasă de Empire Magazine ca fiind una din „Cele 100 cele mai sexy staruri” din istoria filmului, a fost prima femeie admisă, în anul 2001, în „Academie des Beaux-Arts of Paris” şi a fost considerată de Orson Welles „cea mai mare actriță din lume”.
Jeanne Moreau a murit la 31 iulie 2017, la Paris, la vârsta de 89 de ani. Îşi găseşte odihna eternă la cimitirul Montmartre.
