Constantin Rudniţchi – Una din marile senzații greșite pe care le au românii este că prețurile din țară sunt comparabile sau mai mari decât cele din statele din vestul Europei.
Datele statistice europene arată cu totul altceva. La început, câteva aspecte metodologice. Încă din anii 70, a existat preocuparea de a calcula produsul intern brut al statelor astfel încât indicatorul să fie comparabil. Anul 1999 a adus o reformare a sistemului, în sensul că a introdus o metodologie aplicată pentru toate statele europene.
Pentru a se ajunge la datele de PIB este nevoie să se calculeze indicii prețurilor din fiecare țară, indicatori care elimină diferențele de nivel dintre economii. Este ceea ce se numește paritatea puterii de cumpărare, un indicator care pleacă de la o valută folosită ca bază de comparare (până în 1996 era Austria, iar începând cu 1999 se raportează la media Uniunii Europene). Apoi, se calculează indicii prețurilor din diferite state, care exprimă cât costă, în moneda luată drept referință, cumpărarea în fiecare țară a unui volum identic de bunuri și servicii.
Toate acestea pot părea amănunte metodologice inutile, dar ele sunt, totuși, importante, pentru că ne arată, pe de o parte, latura științifică a analizei și, pe de altă parte, că percepția publică sau individuală, care consideră prețurile dintr-o țară sau alta mai mari sau mai mici decât cele din țara natală, poate fi înșelătoare. Deci, indiferent de experiențele personale, datele statistice sunt relevante.
Cum stă România? La toate grupele de mărfuri și servicii, România este pe ultimele locuri, adică are printre cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană, de obicei, aproape de Bulgaria.
La capitolul consumul final al gospodăriilor, România înregistrează cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană, adică, 55% din medie. Foarte aproape se află Bulgaria, cu 56%, și Polonia, 60%. Cele mai mari prețuri sunt în Irlanda – cu 44%, Danemarca – 43%, Luxemburg – 36% și Suedia – cu 30% mai mult decât media europeană.
De asemenea, România are cele mai mici prețuri la grupele de mărfuri „Alimente și băuturi nealcoolice” – 70%, „Transport”, la egalitate cu Bulgaria, 69%, și la „Recreere și cultură” cu tarife de 63% din media europeană.
În ceea ce privește mobila și echipamentele de uz casnic și serviciile de cazare și restaurante, Bulgaria are cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană, iar România se află pe penultimul loc la aceste capitole.
La grupa de mărfuri „băuturi alcoolice și țigări”, România este pe locul trei dintre statele cu cele mai mici prețuri, 80% din medie, fiind alături de Polonia și Bulgaria. La îmbrăcăminte și încălțăminte, România este printre statele cu cele mai mici prețuri, iar în ceea ce privește tarifele de încălzire a locuinței, gaze naturale, energie electrică și apă, cele trei state cu cele mai mici tarife sunt Bulgaria, Polonia și România.
Trebuie remarcat că datele statistice se referă la anul 2021. Este posibil ca anul trecut, atunci când a explodat inflația și când statele au aplicat modele de sprijin pentru consumatori de intensitate diferită, să aducă o serie de modificări ale ierarhiilor. Dar acest lucru îl vom afla abia anul viitor.
Dacă, însă, privim spre zona de sus a clasamentului prețurilor vom vedea la consumul gospodăriilor, cel mai sintetic indicator, că 11 țări au prețuri peste media europeană. Grupul este deschis de Irlanda, Danemarca și Luxemburg și se încheie cu Austria – 111% , Germania – 108% și Italia – 101% din media europeană. 16 state au prețuri mai mici decât media europeană.
Eurostat a prezentat și datele privind produsul intern brut pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare. România este la 74% din media europeană și face parte dintr-un grup format din Polonia, Portugalia, Ungaria, Letonia și Croația care împreună se află în intervalul 70%-80% din media europeană. Cu valori mai mici mai sunt doar Slovacia, Grecia și Bulgaria. În concluzie, prețurile reduse din România sunt pe măsura mărimii economiei.
RFI, 23 ianuarie 2023
https://www.rfi.ro/economie-152447-romania-unul-din-statele-europene-cu-cele-mai-mici-preturi-bulgaria-si-polonia/czaharia