Dinu Săraru: “Am luat concursul, că eram vioi și îmbrăcat ṭărăneṣte.”
Cu toate că trebuiau să țină cont de realismul socialist, emisiunile difuzate la Radio au contribuit la răspândirea culturii naționale în rândul ascultătorilor. Era o Redacție culturală care difuza cronici literare, cronici cinematografice, cronici teatrale, teatrul radiofonic. De aceea mulți tineri au încercat să se angajeze la Radio. La angajare a contat dosarul politic și nu abilitățile profesionale. După ce dosarul era atent verificat, candidații trebuiau să susțină un examen riguros. Pentru cei declarați admiși, Radioul a fost un vis frumos care s-a transformat în realitate. Tinerii admiși erau trimiși să participe la evenimente culturale, să ia interviuri unor personalităṭi remarcabile ale ṣtiinṭei ṣi culturii româneṣti. Așa au învățat meseria de jurnaliști pas cu pas, în timp. În această lume nouă a intrat în 1950 și tânărul Constantin Grigore “Dinu” Săraru.
“Mie nu mi-a plăcut ṣcoala, ṣcoala organizată. Eram bun la română ṣi am fost iubit de profesorul de limba română. (…) Am venit la București să mă duc la liceu. Nu m-am mai dus, că eram bolnav să fac gazetărie. Stăteam pe lângă revista Flacăra care avea sediul pe Academiei ṣi era condusă de [Elisabeta] Luca [născută Betty Birnbaum], soṭia lui Vasile Luca. La această revistă Flacăra lucrau Pompiliu Ionescu, [Ion] Caraion, critic literar din vechea gardă de gazetari de stânga, cu ochelari mari, un tip deṣtept. Mi-a plăcut de el ṣi lui i-a plăcut de mine. Şi mă ṭineau toată ziua pe la ei pe la redacṭie. (…) Când am aflat de concursul de la Radio, Pompiliu Andronescu m-a îndemnat: “Du-te la concurs!” Am dat concurs la Radio la începutul lui noiembrie sau la sfârṣitul lui octombrie. La concurs m-a pus să fac un reportaj. Nu ṣtiu ce subiect mi-a dat, nu mai ṭin minte exact. Am fost primit reporter III, ăsta era postul pe care-l aveam. Era reporter II, [era] reporter I, pe urmă [era] redactor. Era greu să ajungi redactor. În comisie era [Alexandru] Balaci ṣi David Naftuli [redactor șef]. Eram mai mulṭi care am dat concurs. Şi am luat concursul, că eram mai vioi și îmbrăcat ṭărăneṣte, haine ṭesute de fina Anica în război, la noi în casă, la Slătioara”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2012]
