Uzinele Dacia de la Mioveni au început fabricaţia de serie a primului model de automobil Jogger hibrid, care are o autonomie de peste 900 km. În versiunea clasică, pe benzină sau gaz, au fost deja produse 80 de mii de vehicule, din care cea mai mare parte – peste 90 la sută – au fost exportate, în principal pe pieţele din Europa Occidentală. Primul automobil din noua gamă va ajunge la un client din România, informează constructorul, citat de corespondentul nostru în Argeş, Cristian Matei. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 ianuarie)