Guvernul Ucrainei, condus de premierul Denis Şmihal, ar putea decide o remaniere în rândul miniştrilor, la începutul lunii februarie – potrivit Ukrainska Pravda. Publicaţia notează că cel puțin doi miniștri ar putea fi demişi în viitorul apropiat: Vadim Hutțait, care conduce Ministerul Sportului și Pavlo Rabikin, aflat la conducerea Ministrului Dezvoltării Industriilor Strategice. Ministrul sportului, Vadim Hutțait, a fost ales deja în funcţia de preşedinte al Comitetului Național Olimpic din Ucraina, iar surse din anturajul ministrului industriilor strategice, Pavlo Riabiki, susţin că acesta ar urma să fie numit ambasador al Ucrainei în China. Potrivit Ukrainska Pravda, există o mare probabilitate ca Ministerul Sportului, urmând logica reformei guvernamentale, să fie comasat cu Ministerul Culturii și Politicii Informaționale. Ministerul Dezvoltării Industriilor Strategice, după demiterea lui Riabikin, ar urma să fie „reintegrat” în Ministerul Economiei. În plus, scrie Ukrainska Pravda, Preşedinţia Ucrainei ia în calcul varianta comasării, pentru a doua oară, a Ministerului Industriei Agrare cu Ministerul Economiei. Astfel, ministrul agriculturii, Mikola Solski, ar urma să fie numit în funcţia de adjunct al ministrului economiei, vicepremierul Iulia Sviridenko. Solski, însă, nu este entuziasmat în legătură cu o astfel de numire – potrivit surselor Ukrainska Pravda. În ceea ce priveşte situaţia din Ministerul ucrainean al Energiei, ministrul Herman Halușcenko, nu va fi vizat, deocamdată, de remaniere. Recentul scandal legat de achizițiile la preţuri umflate făcute de Ministerului Apărării de la Kiev nu îl va afecta nici pe ministrul Oleksi Reznikov. Ministrul ucrainean de interne, Ihor Klimenko, de asemenea, nu va fi vizat, deocamdată, de remanierea planificată pentru începutul lunii februarie. Pe de altă parte, potrivit unor surse consultate de agenţia RBC-Ucraina, opt miniștri ucraineni riscă să fie demişi: ministrul energiei, Herman Halușcenko, ministrul industriilor strategice, Pavlo Riabikin, ministrul sportului, Vadim Hutţait, ministrul veteranilor, Iulia Laputina, ministrul educației, Serhi Şkarlet, ministrul pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate, Irina Vereșciuk, ministrul mediului, Ruslan Streleţ, şi ministrul culturii, Oleksandr Tkacenko. Cu toate acestea, RBC notează că nu înseamnă miniştrii respectivi vor fi demişi în viitorul apropiat, mai ales că unii dintre aceştia se află pe „lista remaniabililor” de mai multe luni. Amintim că, pe 20 ianuarie, preşedintele Volodimir Zelenski a anunțat schimbări majore în rândul administraţiei centrale. Pe 24 ianuarie, şeful adjunct al cancelariei prezidenţiale ucrainene, Kirilo Timoşenko, a anunţat că şi-a dat demisia, iar ulterior au fost demişi adjunctul ministrului apărării, Viaceslav Şapovalov, adjuncţii ministrului pentru dezvoltarea teritoriilor, Ivan Lukeri şi Viaceslav Nehoda, precum şi adjunctul ministrului ucrainean pentru politici sociale, Vitali Muzicenko. De asemenea, pe 24 februarie, Guvernul Ucrainei a aprobat propunerile preşedintelui Zelenski privind demiterea guvernatorilor regiunilor Dnipropetrovsk, Zaporojie, Kiev, Sumîi şi Herson./sdan/ilapadat
(SLOVO I DILO – 30 ianuarie)