Realizator: Nicoleta Turcu – Reducerea taxelor pe muncă şi scăderea TVA la alimentele de bază sunt printre măsurile pe care ar vrea să le aplice PSD odată ce va prelua conducerea guvernului în luna mai. Reuniți la Sinaia, liderii social-democrați stabilesc și strategia parlamentară pentru sesiunea care începe peste două zile. Transmite Cătălin Purcaru:
Reporter: Legea salarizării, legile educației, legea pensiilor speciale și legea offshore pentru eoliene sunt printre prioritățile legislative din noua sesiune parlamentară. Social-democrații nu sunt de acord cu unele prevederi din legile educației și intenționează să depună amendamente, astfel încât subiectele la examenele de capacitate pentru liceu să fie realizate la nivel național și să se renunțe la desființarea liceelor pedagogice. Totodată, un subiect important al discuțiilor de astăzi este luna mai, atunci când PSD ar trebui să preia funcția de premier. Social-democrații își stabilesc strategia și analizează unele măsuri fiscal-bugetare pe care ar vrea să le implementeze la acel moment, între care reducerea taxării pe muncă, scăderea TVA la alimentele de bază, precum și creșterea impozitării pe cifra de afaceri a companiilor. Potrivit protocolului de colaborare încheiat de PNL, PSD și UDMR, toate aceste măsuri trebuie, însă, discutate în coaliția de guvernare./dpop/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 ianuarie)