Expoziția #E-Motions pentru copii, organizată de UNICEF, sărbătorește exprimarea incluzivă a emoțiilor prin artă

 

București, 31 ianuarie 2023 – Picturi, colaje și fotografii create de copii români și ucraineni au fost prezentate marți într-o expoziție de artă organizată de UNICEF pentru a sprijini incluziunea copiilor refugiați în România. Această inițiativă a fost rezultatul unei invitații adresate copiilor ucraineni și români de a-și explora și exprima prin artă emoțiile declanșate de călătoriile lor personale, în cadrul unei serii de ateliere.

 

Expoziția #E-Motions a fost precedată de mai multe ateliere de artă pentru copii ucraineni refugiați și copii români organizate de UNICEF. Inițiativa își propune să sprijine incluziunea copiilor refugiați, creând în același timp un spațiu dedicat pentru exprimarea gândurilor, ideilor și sentimentelor inspirate de călătorii personale, pe care copiii le-au trăit sau la care au fost martori în perioade de tranziție fizică sau emoțională.

 

Prin această expoziție de artă, UNICEF încurajează copiii să fie martori-cheie, actori și mesageri cu privire la situația actuală din Ucraina și din țările vecine, cu privire la mediul social în această situație de urgență și cu privire la probleme mai structurale.

 

Peste 70 de copii ucraineni și români cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani au participat la ateliere de artă organizate la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială „Uruguay” și Asociația ANAID în București, dar și la Centrul Blue Dot CATTIA din Brașov. Aceste școli și centre sunt spații unde partenerii UNICEF – Fundația Romanian Angel Appeal, Fundația Inovații Sociale „Regina Maria” și Asociația ANAID oferă servicii pentru copii ucraineni care locuiesc în România, cu sprijin din partea UNICEF și a partenerilor săi: Primăria Municipiului Brașov și Primăria Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.

Atelierele #e-MOTIONS au avut ca scop crearea de spații sigure în care copiii să fie implicați și susținuți în explorarea emoțiilor declanșate de călătoriile lor personale prin pictură și colaje, de către profesorii de artă și membri echipei UNICEF. După ce au învățat despre teoria culorilor și legăturile dintre artă și emoții, copiii au fost încurajați să-și exprime sentimentele pe pânză, concentrându-se asupra procesului și pe relatarea propriilor povești.

 

Prin lucrările lor, copiii care au participat la ateliere și-au exprimat sentimentele de speranță și dorințele de pace. „Sunt sigură că, în ciuda situațiilor dificile din lume, viața noastră continuă și cred că voi putea să-mi găsesc pacea interioară, indiferent unde sunt”, a spus Elizaveta, în vârstă de 16 ani, din Harkov, Ucraina. „Vreau să arăt că suntem foarte mici, și totuși atât de puternici, în fața acestei mari, mari lumi”, a spus Catia, în vârstă de 15 ani, din Odessa, Ucraina, despre pictura sa.

 

UNICEF promovează dreptul la educație incluzivă pentru fiecare copil, prin încurajarea unor medii în care copiii se simt în siguranță, unde sănătatea lor mentală este susținută și unde sunt implicați într-un proces de învățare de calitate, inclusiv prin artă și activități sociale și recreative. Obiectivul nostru este să sprijinim toți copiii în accesarea serviciilor esențiale și în respectarea nevoilor și drepturilor lor. Copiii refugiați ucraineni din România trebuie să își continue educația și dezvoltarea, iar UNICEF lucrează neîncetat încă din primele zile ale crizei, astfel încât aceștia să poată învăța în siguranță”, a spus Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.

 

În săptămânile următoare, lucrările de artă vor fi afișate în mai multe locații din România.

 

UNICEF continuă să lucreze cu autoritățile guvernamentale, județene și locale, cu agenții ONU și cu organizații neguvernamentale partenere în vederea sprijinirii serviciilor locale pentru incluziunea populațiilor vulnerabile din toată țara, în special pentru accesarea serviciilor de sănătate și educație, precum și pentru a sprijini cooperarea transnațională în vederea dezvoltării de capacități sustenabile care răspund nevoilor tuturor copiilor din România, indiferent de mediul din care provin.

 

Despre UNICEF

 

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

 

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.