Uniunile jurnaliștilor din Finlanda, Norvegia, Danemarca și Islanda au anunțat că vor părăsi Federația Internațională a Jurnaliștilor (IFJ), inclusiv din cauza prezenței rușilor în ea. IFJ a anunțat că a inițiat procesul de suspendare a calității de membru și excluderea din componența sa a Uniunii Jurnaliștilor din Rusia (SJR). Șeful SJR, Vladimir Soloviov, afirmă că nu s-au primit declarații oficiale referitoare la excluderea din IFJ. Danemarca, Islanda, Norvegia și Finlanda au acuzat IFJ de „practică nedemocratică, operațiuni financiare neetice”, precum și de faptul că ea le-a permis reprezentanților mass-media de stat din Rusia să rămână în componența sa și nu a reacționat după crearea asociațiilor regionale de jurnaliști ruși în noile teritorii ale Rusiei. Nemulțumirea celor patru țări a fost cauzată, între altele, de” lipsa de transparență în utilizarea finanțelor IFJ”, precum și de fluctuația redusă a cadrelor în funcții de conducere. „Calificăm acest lucru ca activitate coruptă”, a declarat pentru Hanne Aho, președintele Uniunii Jurnaliștilor din Finlanda. IFJ a promis că va răspunde tuturor pretențiilor. „Respingem complet acuzațiile false și defăimătoare”, a declarat adjunctul secretarului general al IFJ, Jeremy Deere, pentru Reuters. Vladimir Soloviov a declarat pentru RIA – Novosti că Uniunea Jurnaliștilor din Rusia ține contactul cu conducerea Federației Internaționale. După cum a spus Soloviov, două uniuni ucrainene au încercat să inițieze excluderea rușilor din IFJ. „Ei au fost susținuți de scandinavi și țările din zona baltică. Până în prezent nu a fost nimic oficial, ca să spunem așa, din partea conducerii (IFJ.- n. „Kommersant”)”, a afirmat Soloviov.(www.kommersant.ru – 31 ianuarie)/snicolau/ilapadat