Președintele Croației, criticat de MAE de la Kiev din cauza unei declarații scandaloase despre Crimeea

Declarația pro-rusă a președintelui croat, Zoran Milanović, conform căreia Crimeea nu va mai face niciodată parte din Ucraina este inacceptabilă – potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev, Oleh Nikolenko. Într-un mesaj postat pe Facebook, reprezentantul oficial al diplomaţiei ucrainene subliniază că, prin această declaraţie, preşedintele Croaţiei a pus la îndoială integritatea teritorială a Ucrainei. Oleh Nikolenko a amintit că, la începutul anilor ’90, Croația, de asemenea, a luptat pentru propria independență, așa cum face Ucraina în momentul de faţă. „Mă întreb dacă Zoran Milanović ar fi putut deveni președinte al țării sale cu o asemenea retorică în anii ’90, când Croația lupta pentru a-și păstra statulitatea… Ar fi acceptat alegătorii săi să închidă ochii la ocuparea unei părți din teritoriul țării lor? Mă îndoiesc” – a scris purtătorul de cuvânt al MAE de la Kiev. Potrivit lui Nikolenko, Ministerul ucrainean de Externe consideră inacceptabilă declarația liderului croat, care a pus la îndoială integritatea teritorială a Ucrainei. Pe de altă parte, Oleh Nikolenko a mulțumit croaților și guvernului de la Zagreb pentru sprijinul acordat Ucrainei. „Apreciem și mulțumim foarte mult guvernului Croației și poporului croat pentru sprijinul neclintit acordat ucrainenilor în lupta împotriva agresiunii ruse” – a scris purtătorul de cuvânt al MAE de la Kiev./sdan/sdm2

(Agenția de presă RBC – 31 ianuarie)