Preşedinţii Bulgariei şi Serbiei au lansat construcţia interconectorului de gaze dintre cele două ţări

Preşedinţii Bulgariei şi Serbiei, Rumen Radev, respectiv Aleksandar Vucic, au dat startul construcţiei gazoductului dintre cele două ţări, pe teritoriul bulgar. Rumen Radev a definit construirea conductei de gaze ca un pas important pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale dintre Sofia şi Belgrad, precum şi pentru dezvoltarea întregii regiuni: „Acest proiect este un exemplu al modului în care cooperarea noastră durabilă cu Comisia Europeană duce la beneficii reciproce, nu numai pentru ţările noastre, oferind noi oportunităţi regiunii prin diversificare reală şi securitatea aprovizionării. Este un exemplu de implementare cu succes a strategiei europene pentru energie accesibilă şi sigură. Deoarece succesul Serbiei în menţinerea şi construirea de noi conexiuni cu ţările vecine prin acest interconector este deja un succes şi pentru Bulgaria, câştigând posibilităţi de acces extins la pieţele europene”, a subliniat şeful statului bulgar. Conducta de gaze, care va avea posibilitatea de flux invers, urmează să intre în funcţiune în luna octombrie a acestui an. Capacitatea sa va fi de 1,8 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an. Directorul executiv al Bulgartransgaz, Vladimir Malinov, a explicat importanţa proiectului pentru regiune: „În primul rând, oferă Serbiei posibilitatea de surse alternative de gaze naturale – şi anume terminalele de gaze lichefiate din Grecia, la care participăm şi noi, deoarece statul sârb are capacitate rezervată la terminalul de la Alexandroupolis şi acces prin acordul Bulgariei pentru a utiliza toate terminalele de gaze lichefiate din Turcia. Pe de altă parte, fiind cu flux în ambele sensuri, va oferi Bulgariei oportunitatea de a accesa pieţele central-europene şi, astfel, va asigura preţuri mai bune şi diversificarea surselor”, a menţionat Malinov./ddaniela/sdm2

(www.bnr.bg – 1 februarie)