Senatorii și deputații revin astăzi în legislativ. Începe prima sesiune a anului. Majoritatea ar dori să finanțeze Legea pensiilor speciale și pe cele ale educației, iar USR și AUR anunță că vor să nu lase nicio abatere guvernamentală nesancționată.
Reporter: Alina Stănuță – Adoptarea legilor educației, care reprezintă și jalon în PNRR, constituie prioritatea coaliției de guvernare. Legea învățământului preuniversitar și cea a învățământului superior ar putea trece de Parlament, la finalul lunii martie sau cel mai târziu la începutul lui aprilie. PSD-PNL-UDMR își mai doresc ca în această sesiune parlamentară să rezolve și chestiunea pensiilor speciale. Documentul este deja la Parlament și va intra într-o primă fază în dezbaterea Senatului. PSD își mai propune, în noua sesiune parlamentară, adoptarea unei inițiative legislative privind sistemul eolian, în timp ce PNL vrea să crească pragul pentru impozitarea pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei. Coaliția de guvernare ia în calcul, în perioada următoare să discute și subiectul comasării unor alegeri, în condițiile în care în 2024 sunt programate patru runde de scrutin: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Din opoziție, prioritatea legislativă a USR va fi atenuarea măsurilor luate de coaliția de la guvernare. Totodată, USR va continua și în această nouă sesiune parlamentară să sancționeze activitatea unor miniștri prin depunerea de moțiuni simple. AUR își propune, printre altele, în noua sesiune, ca lucrările Comisiei parlamentare de anchetă privind achizițiile din perioada pandemiei, comisie înființată la propunerea AUR, să se desfășoare cu celeritate./lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 februarie