Un studiu publicat în revista medicală „The Lancet” relevă că adaptarea dozajului de medicamente la profilul genetic al unui pacient poate reduce reacţiile adverse grave. Studiul a fost coordonat de cercetători de la Universitatea Leiden, din Ţările de Jos. Au fost evaluate aproximativ 7.000 de persoane din şapte state europene, pe gamă largă de specialităţi medicale, inclusiv oncologie, cardiologie, psihiatrie şi medicină generală. Studiul publicat în „The Lancet” a arătat că pacienţii ale cător doze sunt ajustate în conformitate cu ADN-ul lor au prezentat cu 30% mai puţine reacţii adverse grave, în comparaţie cu cei care au primit o doză standard. După cum afirmă Henk-Jan Guchelaar – profesor de farmacologie clinică la Centrul Medical al Universităţii Leiden, concluziile studiului demonstrează că o abordare personalizată poate face ca tratamentul să fie mai eficient şi mai sigur pentru fiecare pacient. Totodată – având în vedere costul de aproximativ 500 de euro – profesorul Henk-Jan Guchelaar consideră că adaptarea tratamentului la ADN ar trebui să facă parte din pachetele standard de servicii medicale. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 februarie)/mbrotacel
Acasă WEEKEND Life style Administrarea tratamentului în doză adaptată profilului genetic al pacientului poate reduce riscul...