Cristian Mandeal dirijeaza o lucrare monumentala la Sala Radio: Simfonia nr. 7 de A. Bruckner

Vineri, 10 februarie (de la 19.00), apreciatul dirijor român CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO pentru a dirija Simfonia nr. 7 în Mi major, semnată de compozitorul austriac ANTON BRUCKNER. Lucrarea monumentală a fost dedicată celebrului monarh al Bavariei Ludwig al II-lea, cunoscut ca un mare susținător al artelor (și, în special, al muzicii lui Richard Wagner).

Destinul lucrării este, de altfel, construit pe o emoționantă poveste din istoria muzicii: Bruckner era un mare admirator al lui Wagner, pe care se spune că efectiv îl venera. Cea de-a 3-a simfonie a lui Bruckner fusese dedicată lui Wagner: „Eminentei Sale Excelențe, Richard Wagner, cel de neatins, celebru în întreaga lume, exaltat maestru al poeziei și al muzicii, cu cea mai profundă reverență, dedicație semnată de Anton Bruckner.”

În timp ce compunea Simfonia a 7-a, Bruckner a asistat la premiera absolută a operei lui Wagner „Parsifal”, la marele festival de la Bayreuth (Germania), eveniment conceput de Wagner însuși. Aici cei doi compozitori s-au reîntâlnit: Wagner și-a manifestat admirația față de lucrările lui Bruckner, comparându-l pe acesta cu Beethoven și promițându-i că îi va dirija simfoniile. Dar acest lucru nu s-a mai petrecut niciodată: Wagner a trecut în neființă câteva luni mai târziu, în februarie 1883. Când a aflat vestea șocantă, Bruckner – care tocmai își compunea partea de Adagio a simfoniei – a adăugat un final solemn acestei părți, în memoria lui Wagner.

Premiera lucrării a avut loc la Leipzig, în 1884, și s-a bucurat de un mare succes de public, sporind notorietatea creatorului care se luptase din greu, până la 60 de ani, să își construiască un loc în istoria muzicii. Cu prilejul premierei,  s-au adunat bani pentru construirea unui memorial Wagner.

La finalul acestui concert, Editura Casa Radio invită publicul în foaierul central al Sălii Radio la o sesiune de autografe oferită de dirijorul Cristian Mandeal pe albumul Serenity, recent apărut la Editura Casa Radio.

În aproape 50 de ani de activitate derulată în România și pe scene internaționale, CRISTIAN MANDEAL a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).

Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009), Cristian Mandeal a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008),  dirijor permanent la Orchestra „Haydn” din Bolzano e Trento (2000 – 2003);  dirijor invitat al Orchestrei „Hallé” Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre,  al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Albumul (CD) Serenity. Orchestra de Cameră Radio, dirijor Cristian Mandeal” este disponibil la librăria Editurii Casa Radio și prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție.