Context
Thomas Morus (More) s-a născut la Londra într-o zi de februarie 1478. Tatal său, John More, provenea dintr-o familie de orășeni înstăriți și, când Thomas era înca copil, a fost judecator la Curtea Supremă Regală. Starea financiară a familiei i-a permis lui Thomas Morus să-și facă studiile în condiții excelente. La Colegiul Sf. Anton din Londra a învățat bine limba latină. Ajunge, la 13 ani, în casa cardinalului Morton, episcop de Canterbury, cunoscut om de stat. Morus l-a îndrăgit foarte mult pe cardinal și toata a purtat în suflet perioada petrecută în casa acestuia.
În 1492 Morus s-a înscris la Universitatea din Oxford, unde face rapid o impresie foarte bună și devine chiar prieten cu profesorii sai – Collet, Grocyn și Linacre. Toți trei erau umaniști – adversari ai teologiei scolastice medievale, care se concentrau pe studiul personalității umane și a însușirilor omului. Totodată, Morus a fost atras de operele umanistului italian Pico della Mirandola (1462-l494). A tradus în limba engleza biografia acestuia, precum și lucrarea sa
Douăsprezece spade, despre cele douăsprezece reguli de viață.
Dar preocupările lui Morus nu sunt pe placul tatălui său, care îl dorea jurist si nu era de acord cu pasiunea sa pentru limbile și literatura antică. În 1494 îl silește pe Thomas să părăsească Universitatea din Oxford și să înceapă Dreptul. Morus a studiat bine dreptul englez, sub îndrumarea unor juriști, cu experiență atât teoretica cât și practică, ceea ce l-a ajutat să devină un avocat de notorietate. Nu renunță însă la cealaltă pasiune, la studiul clasicilor, perfecționându-se în greacă și latină.
De asemenea a continuat și încercările literare începute încă la Oxford. În 1497, Morus l-a cunoscut pe Erasmus din Rotterdam, în timpul primei călătorii în Anglia a acestui celebru umanist. Morus și Erasmus s-au întâlnit la o recepție, unde timp de câteva ore au avut un dialog foarte viu, la fialul căruia Erasmus a exclamat: „Tu ești sau Morus sau nimeni!” (Aut tu esMorus, autnullus), la care Morus a răspuns pe loc: „Tu ești sau Erasmus sau diavolul!” (Aut tu es Erasmus, aut diabolus). Prietenia cu Erasmus l-a apropiat pe Morus și mai mult de umaniști, el devenind membru al cercului lui Erasmus. Erasmus devine în 1498 titularul catedrei de limba greacă a Universității din Oxford. Mai târziu, în 1509, în casa lui Morus și sub influența acestuia și-a scris Erasmus celebra sa lucrare, intitulată ”Elogiul Nebuniei”.
Asemenea lui Rafael Hythlodeus, eroul din Utopia, Morus îi prefera pe autorii greci celor latini. El îl studia în mod deosebit pe Platon, fiind pasionat de ideile „comuniste” ale lui Platon. Dovada studiului lui Platon se vede în Utopia. Morus a studiat serios lucrările lui Augustin și, pentru o vreme, a intrat într-o mănastire a carthusienilor, pentru a se dedica. Cunoaște însă modul de viață al călugărilor, nu îi place și se întoarce în lumea laică. Ca avocat, Thomas Morus și-a câștigat în câțiva ani o mare faimă la Londra, prin spiritul său de dreptate. În 1504, când împlinise 26 de ani, a fost ales în Parlament. Devine popular aici, dar își atrage și ura regelui Henric VII, din cauza discursului său împotriva subvențiilor pe care acesta le cerea cu prilejul căsătoriei fiicei sale și al ridicării la rangul de cavaler a fiului său, mort la acea dată. Subvenția a fost redusă de parlament și pentru aceasta regele s-a răzbunat pe Morus, poruncind ca tatăl lui să fie întemnițat în Tower (Turnul Londrei) și amendat cu o sumă ridicată pentru acel secol.
Morus ia decizia să se îndepărteze de activitatea politică, revine la avocatură și se dedică iar științelor umaniste și naturale: se perfecțioează în astronomie și muzică, matematică.
În 1505, Morus a cunoscut familia scoțianului John Colt, cu care s-a împrietenit. Deși avea sentimente pentru cea de-a doua fiică a acestuia, nevrând s-o jignească pe cea mare, s-a căsătorit cu ea. De pe urma acestei căsătorii a avut patru copii: trei fiice și un fiu. Morus a fost un admirabil tată de familie și-și iubea foarte mult copiii, mai cu seamă pe fiica cea mare, Margaret, căreia i-a dat o instrucțiune temeinică. Ea cunostea perfect limbile vechi și și-a câștigat chiar renumele de savantă. Soțul ei, William Roper, a fost primul biograf al lui Morus. Morus a promovat, inclusiv în familia sa, ideea egalității femeii, pe care a dezvoltat-o în Utopia, în 1511 soția lui Morus a murit și el s-a căsătorit pentru a doua oara cu Alice Middleton.
În 1509, murind Henric al VII-lea, Morus a considerat posibil să reintre în viața publică. A fost ales judecător la Lincoln Inn, iar în 1510 a devenit ajutor al șerifului orașului Londra. Era iubit de cetățeni si negustorii englezi, care au obținut în două rânduri de la rege ca el să fie trimis în Ţările de Jos și la Calais pentru a rezolva niste litigii cu negustorii de acolo. În timpul uneia dintre aceste misiuni, în 1516, Morus a început să scrie, în Flandra, „Utopia”. Cartea a devenit foarte repede cunoscută și i-a adus autorului ei o glorie binemeritată. În cursul secolelor XVI-XVII ea a apărut în multe ediții și a fost tradusă în diferite limbi europene. Deși înainte Morus scrisese în limba engleză, iar una din lucrările sale – Istoria regelui Richard III (1513) – devenise faimoasă și constituise baza uneia din cronicile dramatice ale lui Shakespeare, Utopia va fi scrisă în limba latină, pe atunci limba știintifică internațională.
Inițial, „Utopia” a fost intitulată de Morus Nusqama (de la cuvântul latinesc nusquam – „nicăieri”). Pentru prima oară titlul de „Utopia” apare în scrisoarea din 12 noiembrie 1516 către Erasmus Heldenhauer. Renumele lui Morus a ajuns până la rege și acesta a vrut să-și apropie pe acest om remarcabil. Asttfel, în 1518, Morus a fost numit raportor la petițiile pe care le primea regele și membru al consiliului secret, începând sa avanseze repede. În 1521 a fost numit trezorier și ridicat la rangul de cavaler. Regele stătea mereu de vorbă cu el, studiau împreună astronomia și matematica. În 1523, la propunerea lordului-cancelar Wolsey, dar de fapt numit de Curte, Morus a fost ales speaker (președinte al Camerei Comunelor), apoi, în 1525, cancelar al ducatului Lancaster, iar în 1529 i-a succedat lui Wolsey în funcția de lord-cancelar al Angliei, devenind primul om din stat, după rege. Era prima oară când un om originar din mediul burghez ajungea cancelar. Fără să se creadă important, el a rămas un om simplu, modest și accesibil așa cum îl caracterizează Erasmus. Între timp își dă seama că poziția sa este șubredă, astfel că, într-o zi, după ce regele, care a venit singur la el, l-a îmbrățișat și s-a plimbat cu el prin gradină, Morus i-a spus ginerelui său ca regele l-ar sacrifica fără să stea pe gânduri În tot timpul activității sale publice, Morus și-a pastrat independența și nu a acceptat niciun compromis. În 1528 era sa fie surghiunit în mod onorabil – ca ambasador în Spania, pentru că nu s-a situat de partea regelui atunci când s-a votat în parlament bugetul statului. De data aceasta dizgrația a fost de scurtă durată, dar, după o vreme lucrurile aveausă se complice.
Conflictul a izbucnit din zona religioasă. Morus era adept al menținerii puterii papale, deși în lucrările sale pe teme religioase se pronunțase pentru îngrădirea ei de către o adunare a reprezentanților întregii biserici. În paralel, și-a bătut joc de superstițiile și de ignoranța calugărilor necinstiți, ca si de limitarea teologilor scolastici.
Morus n-a avut simpatii pentru reforma lui Luther, din 1517. În apararea Papei, ca adversar hotarât al Reformei, s-a ridicat si regele Henric VIII, care a publicat în 1521 o carte întreagă împotriva lui Luther, încredințându-i lui Morus redactarea ei. Luther a răspuns printr-un articol în care îl numea pe Henric „dovleac de magar grosolan și prost” sau „bufon stupid care nu înțelege ce înseamna credința”, iar în 1523 a fost publicată lucrarea ”Răspunsul lui Thomas Morus la batjocurile pe care Martin Luther le revarsă asupra regelui Angliei, Henric VIII”.
Era plină de atacuri personale la adresa „bețivului și ignorantului Luther” (Thomae Mori responsa ad convitia Martini Lutheri congesta in Henricum Regem Angliae eius nominis Octavum). Dar după câțiva ani, certându-se cu Papa, regele Henric VIII și-a schimbat atitudinea față de Reformă. Cearta a pornit de la refuzul papei, ajuns în totală dependență față de regele Spaniei, Carol V, de a aproba divorțul între Henric VIII și principesa spaniolă Ecaterina.
În 1532, Morus a demisionat, chiar în momentul în care regele avea o deosebita nevoie de sprijinul său și s-a întors la viața particulară, dar aceasta nu l-a putut salva de răzbunarea regelui, nervos că Morus a refuzat sa asiste la încoronarea Annei Boleyn, noua soție pentru care divorțase Henric.
Morus e acuzat de trădare de stat și implicat în procesul calugăriței Elisabeth Barton, care prorocise moartea regelui dacă acesta se va căsători cu Anna Boleyn. Acuzația a fost prea puțin întemeiată și Morus a fost achitat. Când fiica sa si-a exprimat bucuria în legatura cu aceasta, el i-a spus: „A amâna un proces nu înseamna a-l închide”.
În 1533 Henric VIII a obținut ca parlamentul să voteze o lege în baza careia el era proclamat șef al bisericii engleze. A fost recunoscută ca valabilă și cea de-a doua căsătorie a regelui, iar fiica Annei (viitoarea regină Elisabeta) a fost proclamată moștenitoare legitimă a tronului Angliei.
Toate persoalitățile, inclusiv Thomas Morus, au fost obligate să depună juramânt regelui ca șef al bisericii. Morus a refuzat să facă acest lucru și a fost închis la Tower, unde a stat mai mult de un an. A refuzat să spună de ce s-a împotrivit. La procesul judecat de o comisie speciala la l iulie 1535, a fost adus împotriva lui un martor mincinos pe nume Rich, care fusese anume lăsat în aceeași celula cu el. Morus s-a apărat cu multa demnitate, dar a fost declarat vinovat și condamnat la moarte.
A fost executat la 7 iulie 1535. A fost curajos și a glumit. Nu i s-a dat voie să vorbească poporului pentru ultima oară. Și-a luat ramas bun de la familie, și-a legat singur o batista la ochi și a spus călaului: ”Am gâtul scurt, asa că ochește bine, să nu te faci de râs”. Capul lui Morus a fost expus pe podul Londrei.
În 1886, Biserica Catolică l-a canonizat pe Thomas Morus.
Autor: Alexandru Balaci
Biografie
https://www.britannica.com/biography/Thomas-More-English-humanist-and-statesman/Legacy
https://www.britannica.com/biography/Thomas-More-English-humanist-and-statesman
RADOR – 7 februarie
