Cinci persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Oradea pentru operațiuni financiare frauduloase

Cinci persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Oradea pentru operațiuni financiare frauduloase. Acestea au obținut în mod ilegal datele de identificare ale unor instrumente de plată electronică emise de bănci din Spania, pe care le-au înregistrat într-o aplicație instalată pe dispozitive mobile. Utilizând aplicația respectivă, membrii grupării au făcut cumpărături în valoare de 500.000 de lei de la comercianți din Oradea, Arad, Timișoara și Deva, din domeniul electronicelor. Cumpărăturile au fost făcute cu carduri virtuale emise de furnizori de servicii financiare din Statele Unite ale Americii, transmite redactorul RRA Diana Surdu./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 februarie)