Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, s-a întâlnit cu membrii Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European. La întrevederea, iniţiată de grupul ECR, a participat şi vicepreşedintele Bulgariei, Iliana Iotova. Întâlnirea s-a desfăşurat la iniţiativa grupului ECR. „Extinderea conectivităţii în cadrul UE este esenţială pentru soluţionarea crizei economice şi energetice şi pentru prevenirea intensificării inegalităţilor dintre diversele state membre”, a subliniat preşedintele bulgar. Rumen Radev a făcut un apel pentru admiterea Bulgariei şi României în Schengen pe baza criteriilor stabilite. Şeful statului a precizat că aderarea celor două ţări va contribui la consolidarea UE, atât din punctul de vedere al securităţii Uniunii, cât şi în vederea consolidării potenţialului economic al acesteia, prin evitarea liniilor de separare artificiale în condiţiile crizei economice. Vicepreşedintele Iotova a solicitat avansarea pachetului legislativ privind migraţia şi acordarea de azil, astfel încât să existe o reformă reală a politicii europene în aceste domenii. Rumen Radev a subliniat că politica energetică a guvernului interimar a garantat securitatea aprovizionării cu resurse energetice nu doar la nivel naţional, ci şi regional. Reprezentanții ECR au ridicat şi problema privind economia verde în UE, solicitând o regândire a ritmului în care are loc această tranziţie, care are impact asupra dezvoltării generale a ţărilor membre. Perspectiva europeană a Balcanilor de Vest s-a numărat printre temele de discuţie, reprezentanţii ECR subliniind că baza procesului trebuie să fie progresul individual al fiecărei ţări. Preşedintele Bulgariei a menţionat problema privind încălcarea sistematică a drepturilor bulgarilor în Republica Macedonia de Nord, deşi Skopje a declarat în repetate rânduri că este pregătită să înceapă negocierile pentru aderarea la UE. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi consecinţele negative ale acestui conflict asupra securităţii şi economiei Europei, precum şi necesitatea de a stopa acţiunile militare şi de a reveni la dialog, au fost, de asemenea, subiecte abordate în cadrul întâlnirii./ddaniela/ilapadat
(www.novini.bg – 9 februarie)