Ministerul Educației le recomandă profesorilor și învățătorilor ca de Ziua Națională a Lecturii să-i încurajeze pe elevi să își prezinte la școală cartea preferată

Ministerul Educației le recomandă profesorilor și învățătorilor ca, săptămâna viitoare, de Ziua Națională a Lecturii, să-i încurajeze pe elevi să își prezinte la școală cartea preferată, să citească și să discute despre ea, iar copiilor mai mici să li se citească din cărți potrivite vârstei.

Ziua Națională a Lecturii este marcată de anul trecut pe 15 februarie, iar actuala ediție este promovată sub motto-ul ‘Citim zi de zi’.

Profesorilor li se sugerează și alte activități care pot fi organizate în preajma acestei zile cum ar fi cluburi de lectură, întâlniri cu scriitori, vizite la biblioteci sau librării sau ateliere de scriere creativă și ilustrare de carte./cpodea/lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 februarie