Scurt istoric
Seringa și acul care intră în piele sunt două dintre cel mai des folosite dispozitive în practica medicală contemporană. Seringile au fost inventate însă cu mult timp înainte de apariția acului hipodermic. Originile seringii sunt consemnate în literatura greacă și în cea latină.
Primele mențiuni despre utilizarea în medicină a seringii au fost făcute de marele medic al Antichității, Galenus, care a trăit între anii 129 și 200 d.H. Instrumentul descris de Galenus era folosit pentru a picura pe pielea pacientului, în cantități stabilite, loțiuni și creme de uz medicinal.
În 1650, francezul Blaise Pascal a inventat prima seringă modernă, instrument cu ajutorul căruia infuziile medicale puteau fi introduse în corpul pacientului. Totuși, dispozitivul nu s-a lansat, din cauză că primele experimente au fost fatale pentru pacienți, ori din cauza dozelor prea mari de medicamente folosite, ori din cauza infecțiilor survenite. Din cauză că nu fusese inventat acul hipodermic, medicii din epocă erau nevoiți să facă o tăietură destul de adâncă în mușchiul pacientului pentru a putea introduce medicamentul. Rezultatele dezastruoase au întârziat folosirea injecțiilor în medicină cu două secole.
În 1657, englezii Christopher Wren și Robert Boyle făcut experimente cu dispozitive asemănătoare unei seringi, în timp ce, în jurul anului 1720, medicul francez Dominique Anel a dezvoltat seringa cu pompă modernă ca dispozitiv de curățare a rănilor prin aspirație.
Primul ac de seringă hipodermic (un tub metalic, gol în interior) a fost produs de irlandezul Francis Rynd, în Dublin, în 1844. Nouă ani mai târziu, pe 13 februarie 1853, medicul ortoped și chirurgul francez Charles Gabriel Pravaz a atașat unei seringi acul inventat de Rynd și a folosit dispozitivul pentru a injecta fier percloric cu efect coagulant într-un anevrism de care suferea o oaie.
Charles Gabriel Pravaz ( 24 martie 1791 – Lyon , 23 iunie 1853 ) inventează seringa
Chirurg și ortoped, Charles Gabriel Pravaz a dezvoltat seringa pentru a încerca să vindece anevrismele. Pravaz a condus un institut ortopedic în Passy și unul în Lyon fiind și fondatorul celui din Lyon.
În 1853, dorind să injecteze un coagulant cu perclorură de fier într-un anevrism, Pravaz a adaptat acul lui Rynd, în loc să folosească tubul de aspirație obișnuit, cu injecția de perclorură de fier utilizată drept coagulant. A fost de fapt îmbunătățirea instrumentului deja dezvoltat de medicul francez Dominique Anel.
Cu o lungime de 3 cm și un diametru de 5 mm, seringa sa era în întregime din argint, fabricată de Établissements Charrière, și era acționată cu ajutorul unui șurub (și nu al pistonului cunoscut astăzi) pentru a controla cantitatea de substanță injectată.
Pravaz a murit înainte de a putea publica o relatare a invenției sale, dar un alt chirurg francez, L. J. Béhier, a făcut cunoscută descoperirea lui Pravaz în întreaga Europă, inițiind astfel știința scleroterapiei și tratamentul varicelor.
În același an, în Edinburgh, în mod total independent față de Pravaz, medicul Alexander Wood a folosit o seringă căreia i-a atașat un ac hipodermic pentru a injecta morfină în pacienți umani. Astfel, de peste 150 de ani, forma de bază a seringii cu ac a rămas neschimbată. După ce metoda a fost pusă la punct, seringile din metal au fost înlocuite cu cele confecționate din sticlă. De la mijlocul anilor 1950, cu precădere în Occident, seringile de unică folosință fabricate din plastic au devenit din ce în ce mai des folosite, ajungând astăzi să fie utilizate la scară globală. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1707257/
Britannica.com
