La noi în țară, anul trecut datoria externă totală a crescut cu 6,13 miliarde de euro, anunță BNR. Iulian Olescu analizează cifrele.
Reporter: În anul 2022, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit record, de aproape 26,6 miliarde de euro, față de numai 17,5 miliarde în 2021, relevă datele publicate de BNR. Creșterea provine în principal din adâncirea cu aproape 9,2 miliarde de euro a deficitului înregistrat de balanța bunurilor. Analistul financiar Dragoș Cabat, membru în Consiliul Director al CFA România, spune că în țara noastră, din păcate, evoluția bună a economiei este însoțită aproape de fiecare dată de o creștere a dezechilibrelor macroeconomice.
Dragoş Cabat: În timp ce avem creștere economică mare, de care ne bucurăm, lucrul acesta nu vine la pachet cu o reducere a deficitelor și a datoriei publice, ci, din păcate, vine la pachet cu o accentuare, o majorare a acestor deficite, care, la un moment dat, în viitor, vor trebui reglate. Și lucrul acesta de obicei se întâmplă în perioade de recesiune. Atunci ne găsim să și reducem deficitele și asta înseamnă că recesiunile în România se simt mult mai puternic decât se simt în restul UE, de exemplu.
Reporter: Dragoș Cabat consideră că, dacă se continuă pe direcția din ultimele decenii, România va înregistra de la an la an noi recorduri negative în ceea ce privește deficitul extern și datoria publică, deoarece, pe măsură ce produsul intern brut crește, există și un efect de multiplicare a deficitelor.
Dragoș Cabat: Cu cât vom avea o economie mai mare, cu atât vom avea și deficite din ce în ce mai mari în variantă nominală, pentru că ele ca procent din produsul intern brut înseamnă același lucru, dar, produsul intern brut fiind din ce în ce mai mare, și deficitele devin din ce în ce mai mari. Din păcate însă, aceste deficite trebuie finanțate și ele duc mai departe și către datorie din ce în ce mai mare în valoare nominală, chiar dacă nu neapărat ca procent din PIB, dar și ca procent din PIB ne apropiem de 50%.
Deci, da, vom avea de la an la an un noi recorduri negative, din păcate. Câte vreme nu suntem în stare să eliminăm aceste deficite bugetare și să avem surplus la buget, cum au avut înainte de pandemie multe țări din Uniunea Europeană și chiar țări foste comuniste din jurul nostru, şi câtă vreme această creștere economică pe care o avem va aduce cu sine și importuri foarte mari, mai ales deficite comerciale foarte mari, adică importuri de bunuri în special și servicii în secundar, care cresc mult mai repede decât ce reușim noi să exportăm către partenerii noștri principali din UE.
Reporter: Datele publicate astăzi de Banca Centrală relevă că anul trecut datoria externă totală a României a crescut cu peste 6,1 miliarde de euro, depășind valoarea de 142,7 miliarde de euro, dar și că investițiile străine directe în țara noastră au însumat aproape 10,7 miliarde de euro./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 februarie