Președintele Klaus Iohannis o primește la Palatul Cotroceni pe noua ambasadoare a SUA în România, Kathleen Ann Kavalec

Președintele Klaus Iohannis o primește de la această oră, la Palatul Cotroceni, pe noua ambasadoare a Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec. Ea își începe oficial mandatul, după prezentarea scrisorilor de acreditare către șeful statului. Diplomat de carieră, Kathleen Ann Kavalec este prima femeie ambasador american în țara noastră și cunoaște cinci limbi străine, printre care și româna. Oficialul american va avea marți după-amiază și o întrevedere cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Tot marți, Klaus Iohannis îi va primi pentru prezentarea scrisorilor de acreditare pe ambasadorii agreați ai Republicii Turcia, Republicii Slovacia și ai Statelor Unite Mexicane./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 februarie)