Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.
1) Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Racovăţ-Diakivti, dintre România şi Ucraina, a devenit operaţional la aproape 13 ani de la închiderea sa. Racovăţ-Diakivti a fost deschis în regim de trafic internaţional pietonal şi rutier, fără marfă, cu program de funcţionare permanent. La inaugurarea noului punct de trecere a frontierei au participat reprezentanţi ai administraţiei centrale şi regionale din România şi Ucraina.
Şeful Cancelariei premierului, Mircea Abrudan, a declarat că dezvoltarea infrastructurii de transport între ţările noastre reprezintă un important instrument al cooperării bilaterale, fără de care sprijinul umanitar, energetic, alimentar ar fi greu de imaginat. Suntem direct implicaţi în crearea coridoarelor de solidaritate pe teritoriul României, a afirmat Mircea Abrudan. Omologul său ucrainean, Oleg Nemcinov, a apreciat deschiderea PTF Racovăţ-Diakivti într-un termen scurt.
Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ a funcţionat în regim de mic trafic până în anul 2010, când activitatea a fost suspendată ca urmare a faptului că nu îndeplinea cerinţele necesare unui punct de trecere a frontierei externe, conform Catalogului Schengen. Doina Federovici, Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, din nordul României, a subliniat că vama Racovăţ a fost adusă la standardele Schengen şi nu va fi o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană. Din contră, va contribui la conturarea unui coridor pan-european umanitar şi economic, în special pentru comerţul exterior al Ucrainei şi României, a adăugat Fedorovici. Punctul Vamal Racovăţ are o importanţă strategică pentru judeţ, mai ales în actuala arhitectură geo-politică modelată brutal, din păcate, de războiul din Ucraina, a spus ea.
Este o deschidere parţială, dar pe parcursul anului activitatea acestui punct vamal va fi extinsă astfel încât să preia o parte din traficul de la Siret. Punctul de trecere beneficiază de două artere de control pentru fiecare sens, intrare şi ieşire din ţară, cabine de control, spaţii interioare, echipamente tehnice şi IT. Personalul care îşi desfăşoară activitatea în supravegherea şi controlul trecerii frontierei este asigurat de la structurile Poliţiei de Frontieră. Noul punct de frontieră se alătură celor 5 puncte de trecere cu specific rutier deschise traficului internaţional la graniţa României cu Ucraina, operaţionalizarea lui urmând să asigure creşterea fluenţei traficului de călători între România şi Ucraina.
2) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.