Vasile Manta: “A fost un examen serios şi pe parte artistică şi pe parte tehnică.”
Întâlnirea regizorului Vasile Manta cu Radioul a fost întâmplătare. O întâmplare care i-a marcat întreaga viață. În 1958, când avea doar 9 ani, un vecin care lucra la Radio i-a spus că se caută elevi la Teatrul pentru Copii. Și în timp ce dădea o probă la microfon, a fost remarcat de regizorul Constantin Moruzan. Avea exact vocea pe care o căutau pentru emisiunile dedicate copiilor și adolescenților. Era epoca când emisiunile pentru copii erau la mare preţ la Radio România. Era epoca când s-au difuzat cunoscutele emisiuni “Roza Vânturilor”, “Vreau să ştiu”, “Prietenii lui Do Re Mi”, “Înşir-te mărgărite”, “O sută una legende româneşti”, “Clubul Voioşiei.” Era epoca când în fiecare duminică. de la ora 9 la 10, se difuza Teatrul pentru Copii. Și în fiecare zi, dimineaţă la șapte fără un sfert, era emisiunea “Salut voios de pionier!” – unde colaboratori permanenţi scriau o pagină-două, un fel de editorial al emisiunii pentru personajele iubite de copii – Tic Pitic, Tică şi Rică. Au fost anii când Vasile Manta cu o voce de cristal a interpretat unul dintre personajele serialului de mare succes “Aventurile lui Prichindel.” Din cauza asta, Vasile Manta a avut un statut special: în fiecare dimineaţă, la șapte fără un sfert, primea să citească la microfon un mic editorial scris special pentru el de redactorul Călin Gruia. La începutul anilor ’60, Radioul a avut o trupă de copii bine aleși care cu uşurinţă puteau interpreta orice fel de rol în faţa microfonului. Vasile Manta a făcut parte din această trupă vreo cinci – șase ani. La terminarea Liceului Sf Sava, Vasile Manta s-a îndreptat spre Politehnică – Facultatea de Electronică, cu dorința ca după absolvire să fie angajat ca inginer de sunet (“regizor tehnic”) în Radio. Cu toate ca avea o veche colaborare cu Radio, angajarea s-a facut greu, își amintește inginerul de sunet Vasile Manta într-o înregistrare care se păstrează în Arhiva de istorie orală.
„În perioada când am fost student la Politehnică – Facultatea de Electronică, am colaborat sporadic cu Teatrul Radio. Eram şi mai mare și mi se schimbase glasul. Eram chemat la multe emisiuni, dar timpul era extrem de limitat, facultatea era foarte grea, proiecte erau multe… în sfârşit, nu prea puteam face față programului. Foarte greu îmi găseam timp să vin la Radio. După ce am terminat facultatea și stagiul în producție am încep să fac demersurile necesare pentru a veni în Radio ca inginer electronist, ca inginer de sunet, deci regizor tehnic. Exista un post liber, chiar postul unui om extraordinar, inginerul George Puican, care se pensionase şi care mai colabora cu Radioul. Asta se întâmpla în 1979. El a stat în Radio până când m-am angajat eu, adică a fost o predare de ştafetă, așa cum eu visam din copilărie. Ca să vin în Radio eu începusem demersurile mult mai devreme, prin ’77. Am făcut prima cerere. A fost respinsă pentru că nu eram membru de partid şi mi s-a spus: “Du-te înapoi unde ești repartizat şi spune-le să te facă membru de partid, că altfel nu poţi să vii aici.” Într-adevăr, am găsit multă înţelegere, eram destul de cunoscut şi am făcut şi lucrul acesta. După aceea a urmat o lungă perioadă, un an-doi, de cercetare a dosarului [politic]… aveam nişte probleme cu dosarul tatălui meu [bunicul fusese chiabur], dar am găsit foarte multă înţelegere din cauza faptului că aveam în CV-ul meu, în “autobiografie”, o colaborare permanentă cu Radioul…
Mi-aduc aminte cum aproape un an de zile am umblat pe la diverse foruri ca să primesc acceptul de a intra în instituţie. Una dintre prietenele Radioului, Ecaterina Oproiu, care era foarte cunoscută că dramaturg, om de teatru şi ziarist, căsătorită cu diplomatul Costin Murgescu, care lucra la ONU, care mă cunoştea pe mine de când eram copil, m-a luat de mână şi m-a dus la Televiziune şi m-a prezentat lui Dinu Săraru, care era redactor şef al emisiunilor culturale. El răspundea de Radio şi de Televiziune şi avea în subordine şi Department de Teatru din Radio. Şi mi-aduc aminte că Dinu Săraru, care era un om dur, m-a luat la întrebări: “Păi, de ce vrei să vii aici, că ai probleme cu dosarul. Uite, mi-au dat de la Serviciul Personal, ai nişte probleme serioase…” Şi am spus: “Da. Dar nu-i vina mea…” Am beneficiat de înţelegere din partea tuturor pentru că eram membru de partid, în ciuda faptului că aveam nişte probleme serioase [bunicul chiabur!].
Au acceptat să scoată postul la concurs. Am dat un concurs foarte serios! Nora Rebreanu, care era una dintre persoanele cu mare influenţă în partea tehnică în Radio, a fost şefa comisiei. M-a pus să dau o lucrare scrisă. A fost un examen extrem de serios şi pe parte artistică şi pe parte tehnică. Mi-au cerut tot felul de lucruri, le-am trecut pe toate cu bine şi am fost în cele din urmă angajat permanent pe post de regizor tehnic, inginer de sunet, în locul domnului George Puican. “
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2012]