Context
Într-o perioadă în care atenția întregii lumi se oprește asupra științelor și cercetătorilor care vizează domeniul virusologiei, se cuvine să amintim personalitatea care a fost Ștefan S. Nicolau și contribuția sa la progresul științei.
Viața și formarea științifică
S-a născut la 15 februarie 1896, la Bucureşti. A absolvit Liceul „Matei Basarab” în 1913, apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină. A fost însă mobilizat, ca student, în Primul Război Mondial, devenind mai întâi însoțitor medical al trenurilor cu răniți, apoi medic sublocotenent pe frontul din Moldova (subordonat al epidemologului șef al Armatei, care ulterior a devenit academicianul Mihai Ciucă). A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în 1920, iar cinci ani mai târziu și-a luat doctoratul în științe medicale la Universitatea din Paris. Între anii 1926 și 1929 a fost asistent și șef de laborator la Institutul „Pasteur”, iar în 1927 a fost șef de laborator la Institutul Național de Cercetări Medicale din Londra.
S-a format la școala lui Constantin Levaditi (1874-1953), la rândul său unul dintre cei mai importanți cercetători în domeniul imunologiei și virusologiei. Revine în România și devine profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicină din Iași (1939-1942), apoi, până în 1967 – profesor de inframicrobiologie la Institutul de Medicină și Farmacie din București, la prima catedră de inframicrobiologie din România și din lume, înființată în 1942. Între 1943 și 1948 a fost și șef de secție la Institutul de Igienă și Sănătate Publică din București, iar în 1945 — consilier tehnic la Ministerul Sănătății, pentru combaterea epidemiilor din Moldova. Din inițiativa sa a fost înființat, în 1949, la București, Institutul de Inframicrobiologie (al doilea de acest fel din lume), pe care l-a și condus până la sfârșitul vieții.
Medicul Ștefan S. Nicolau a pus bazele școlii române de virusologie, unde cercetează fenomene fundamentale în acest domeniu. Se preocupă de etiologia leucemiei umane, descoperă și studiază noțiunea de „intravirus”, fiind unul dintre promotorii concepției referitoare la originea virală a cancerului. Este unul dintre primii observatori ai fenomenului de interferență virală, observațiile sale fiind reunite sub termenul de „paraimunitate”.
La Institutul de Inframicrobiologie a condus cercetări în domeniul biologiei virale, dar a dezvoltat și practici referitoare etiopatogenia, diagnosticul și tratamentul unor boli virale, precum poliomielita, hepatita virală, encefalita, rujeola, herpesul și altele. Ștefan S. A elaborat, singur sau în colaborare, trei concepte teoretice originale: pluralitatea hepatitelor virale, conceptul de ”intravirus” şi teoria virusului ”oncogen”.
Nicolau a fost membru corespondent (27 mai 1946), membru titular (24 mai 1948) și membru titular activ (12 august 1948) al Academiei Române, iar între 1948-1966 a fost și președinte al Secției de Științe Medicale a Academiei Române. Totodată, a fost membru al Academiei de Medicină din București, al Academiei de Științe Medicale din Moscova, al Societății de Biologie din Paris, al Societății Franceze de Hematologie, al Societății de Patologie Exotică, al Societății Franceze de Chimioterapie și Serologie Aplicată și Sifilografie și expert pentru virusologie al Organizației Mondiale a Sănătății. A fondat Institutul de Virusologie al Academiei Române, care îi poartă numele. I-au fost decernate ”Marele Premiu al Centenarului Pasteur” (1922), Premiul ”Victor Babeş” al Academiei Române, premiile ”Bellion” (1925), ”Breant” (1930) şi ”Montyon” (1935) ale Academiei de Ştiinţe din Paris.
Ștefan S. Nicolau a încetat din viață la 15 octombrie 1967, la București. În urma sa au rămas lucrări esențiale pentru medicina mondială: „Recherches biochimiques sur le mécanisme d’action du bismuth dans les spirilloses et les trypanosomiases” (1925), „La visibilité de l’ultravirus vaccinal dans le tissu nerveux d’animaux infectés experimentalement avec le neuro-vaccine” (1938), „Hepatitele inframicrobiene” (1954), „Cancer și virusuri. Câteva considerații privitoare la ipoteza virotică a cancerului” (1955), „Poliomielita” (1961, în colaborare), „Turbarea” (1962, în colaborare), „Virusuri și tumori” (1968). (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie
Calendar Rador
www.virusology.ro
https://www.independentaromana.ro/stefan-s-nicolau-creator-al-scolii-de-virusologie/
