Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, care efectuează o vizită oficială la Atena, s-a întâlnit cu premierul grec, Kyriakos Mitsotakis. Cei doi au a participat la ceremonia de semnare a memorandumurilor bilaterale între Bulgaria şi Grecia pentru cooperarea privind studiul posibilităţii construcţiei unei conducte de petrol Alexandroupolis – Burgas, precum şi în vederea colaborării legate de garantarea alimentării cu gaze şi stocare a gazelor naturale. „Construirea unei conducte de petrol între Alexandroupolis şi Burgas va oferi o diversificare reală şi aprovizionare cu petrol alternativă pentru cea mai mare rafinărie din Balcani, precum şi pentru regiunea Mării Negre. Acordurile energetice semnate reprezintă încă un pas în aprofundarea parteneriatului strategic între Bulgaria şi Grecia, bazat pe interese comune, încredere reciprocă şi valori europene comune”, a declarat Rumen Radev. Potrivit şefului statului bulgar şi premierului grec, documentele semnate au o importanţă deosebită pentru întreaga Europă şi arată ceea ce două state membre ale Uniunii Europene, unite de principiile bunei vecinătăţi şi valorilor europene, pot realiza împreună. Radev şi Mitsotakis au remarcat, de asemenea, importanţa asigurării conectivităţii economice, de transport şi energetice între Bulgaria şi Grecia pentru construirea de lanţuri de aprovizionare sigure de-a lungul axei Nord-Sud în condiţiile unui conflict militar care se intensifică în imediata vecinătate. Preşedintele Bulgariei şi-a exprimat aprecierea pentru caracterul vizionar al prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis în vederea dezvoltării relaţiilor bilaterale dintre Grecia şi Bulgaria în ultimii ani, precum şi pentru solidaritatea arătată şi sprijinul oferit de Grecia după suspendarea furnizării de gaze naturale a Rusiei, în aprilie 2022. Bulgaria şi Grecia sunt un exemplu şi au un rol-cheie în confirmarea securităţii, stabilităţii şi bunei vecinătăţi în întreaga regiune a Europei de Sud-Est, iar acordurile semnate schimbă harta energetică a Europei de Sud-Est./ddaniela/sdm2
(www.novini.bg – 16 februarie)