Starul american Leonardo DiCaprio a făcut o contribuție la Fundația Olena Zelenska, informează agenţia ucraineană de ştiri Ukrinform. „Dorim să îi mulțumim lui Leonardo DiCaprio pentru contribuția sa recentă la Fundația Olena Zelenska în sprijinul oamenilor din Ucraina. Contribuția sa ajută la sprijinirea tinerilor ale căror vieți au fost distruse de război”, se arată în postarea publicată pe contul de Facebook al fundației. Fundația a precizat că această contribuție o va ajuta mai ales pe fetiţa Vika din familia Rodnik, care a fost diagnosticată cu o tulburare psihică. Împreună cu șapte frați și surori, ea a trecut prin ocupația orașului Herson, precum și prin evacuarea sub ameninţarea tancurilor și a bombardamentele constante. De asemenea, banii vor ajuta opt copii din orfelinatul de tip familial Oleşko, a căror casă a fost distrusă în război și al căror tată luptă pe front pentur a apăra Ucraina. Contribuția va permite, de asemenea, sprijinirea Violetei, în vârstă de trei ani, din familia Kanadeevs, care locuiește acum într-o regiune relativ sigură din Kiev. În urmă cu aproape nouă ani, părinții ei s-au confruntat pentru prima dată cu agresiunea rusă în Donețk, care i-a forţat să își părăsească casa și să nu se mai întoarcă niciodată. „Fundația sprijină toate orfelinatele de tip familial din Ucraina, unde copiii cresc într-o atmosferă de familie autentică, astfel încât niciun copil să nu simtă că este orfan. Îi ajutăm pe copii să aibă o copilărie cât mai completă, fără bariere în ceea ce privește educația, asistența medicală și bunăstarea”, se arată în declarația fundaţiei. Fundația Olena Zelenska este o fundație de caritate ucraineană înființată de Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska. Principalul obiectiv al fundaţiei este refacerea capitalului uman al Ucrainei, precum și reconstrucția instituțiilor de sănătate și de învățământ./mbaciu/ilapadat
(https://www.ukrinform.net/rubric-society/3671144-leonardo-dicaprio-makes-contribution-to-olena-zelenska-foundation.html – 17 februarie)