Președintele Ungariei, Katalin Novák, a subliniat, joi, importanța consolidării cooperării energetice și economice în timpul vizitei sale efectuate în Regatul Bahrain. Oficialul ungar a fost primit și de regele Bahrainului, șeicul Hamad bin Isa Al Khalifa, cu care a fost de acord că este nevoie de pace în Ucraina cât mai curând posibil. Katalin Novák a amintit că aceasta este prima vizită a unui preşedinte al Ungariei în Regatul Bahrain. „Cultura celor două ţări sunt aparent diferite, dar sunt foarte asemănătoare în ceea ce privește apărarea valorilor tradiționale„, a subliniat şeful statului ungar. Katalin Novák s-a referit şi la războiul ruso-ucrainean, care afectează direct Ungaria, deoarece aproape 150.000 de maghiari trăiesc în Transcarpatia. „Europa are nevoie de pace și de încheierea războiului cât mai curând posibil„, a spus preşedintele ungar, care a abordat şi relațiile economice dintre Ungaria şi Regatul Bahrain, şi și-a exprimat bucuria că în viitor se poate ajunge la un acord de cooperare între companiile celor două țări. Șeful statului ungar a participat la prezentarea Consiliului pentru Dezvoltare Economică din Regatul Bahrain (Economic Development Board – EDB). La eveniment, la care a luat parte şi premierul Bahrainului, Katalin Novák a reiterat că Ungaria sprijină Bahrainul să obţină scutirea de viză în spaţiul Schengen, iar în numele companiei Mol, directorul general adjunct al grupului, Oszkár Világi și reprezentanții Nass Corporation și Nogaholding din Bahrain au semnat mai multe declarații de acord. Secretarul de stat pentru politică energetică și politică climatică, Attila Steiner, care l-a însoţit pe preşedintele Ungariei în această vizită, a declarat mass-mediei că „vizitele la nivel de şef de stat contribuie foarte mult la dezvoltarea cooperării economice”./rganciu/dsirbu
MTI – 17 februarie