Dumitru Dăscălescu: „La Radio în 1945 au început epurările.”
23 August 1944 a reprezentat un moment de cotitură și pentru Societatea Română de Radiodifuziune. Sediul central de pe strada Berthelot și releele de la Băneasa au fost bombardate de aviația germană. La fel a fost atacată și scoasă din funcțiune stația de radio de la Bod. Pentru scurt timp a fost folosit postul de radio ajutător Timiș. La București a fost amenajat un studio provizoriu în clădirea Colegiului Sfântul Sava, de unde se transmiteau programe pentru provincie. În 1945, Societatea de Radiodifuziune a cunoscut shimbări dramatice. Redactorii au fost dați afară. Au fost acuzați că au servit un post de radio care a făcut propagandă împotriva URSS. Nu a contat că redactorii aveau studii superioare, că și dactilografele erau absolvente de liceu. Toți au fost dați afară. Pentru foștii salariați a început o perioadă grea, dosarul politic nu i-a lăsat să ocupe un post conform pregătirii lor. Martor al acestor schimbări a fost Dumitru Dăscălescu, care între 1941 – 1943 a fost șef radiojurnal la Radio Moldona – Iași.
„Directorul Societății de Radiodifuziune [Vasile Ionescu] mi-a făcut cunoscut să fiu atent în ziua de 23 August la ce va comunica Radio București. Și la Radio București s-a anunţat că se va da un comunicat oficial, special. Şi era un semnal cu o trompetă care anunţa când se dădea[u] comunicate speciale. Şi atunci am fost pe recepţie şi am ascultat toate proclamaţiile care s-au dat de către partide. Că fiecare partid a dat o proclamaţie pe care eu le-am înregistrat [stenografiat], le-am bătut la maşină şi le-am dat în emisiune.
Lucrătorii de la Radio au fost toţi bucuroşi că au scăpat de acest necaz mare care a fost războiul şi că în sfârşit a venit pacea. Toată lumea…băieţii până la ultimul om de serviciu… erau foarte bucuroşi. Aveam un funcţionar, Bot se chema, care asculta posturile de radio ruseşti. De partea comunistă era acest Bot și oamenii de serviciu. Am rămas la Timiş după 23 August până în octombrie. Şi în octombrie am fost mutat la Bucureşti ca prim secretar de redacţie la Radio România. În toată perioada asta am făcut radioascultare. Şi am făcut radiojurnalul până în octombrie când şi s-a încetat activitatea postului de radio ajutător de la Timiş. Atunci am încetat şi emisiunile difuzate de la Timiș. Sediul radiojurnalului era la Radio, în strada General Berthelot. Acolo era o vechea clădire care a fost bombardată. Bombardată a fost și Băneasa, unde erau releele de emisie. Da’ centrala era în strada General Berthelot. Acolo am lucrat. La Colegiul Sfântul Sava era un post care emitea pentru provincie. Și eu am redactat radiojurnalele care se citeau seara la postul de la Sfântul Sava pentru provincie. Se dicta pentru ziarele de provincie. Era agenţia RADOR care ne trimitea știri, și eu prin radioascultare mai complectam, dădeam suplimentar.
În momentul când s-a instalat guvernul nou, s-au schimbat crainicii la radio. La radio aveam crainici foarte buni. Și când primul care a venit a spus “Bună dimineaţa, tovarăşi!”, directorul general Vasile Ionescu s-a dus şi i-a dat două palme şi l-a dat afară. Şi pe urmă a venit un crainic care fusese la Radio Moldova. Pe urmă au început să fie crainicii obișnuiți ai Radioului. Era, o crainică foarte bună, Bălăceanu. Foarte frumos citea şi foarte clar. Când angajam crainici se făcea concurs de dicție. Bineînţeles să aibă şi puţină cultură. Cei care erau mai culţi citeau jurnalele importante. Pentru informaţii obişnuite, locale, citeau ceilalţi crainici. Când am venit la Bucuresti i-am găsit pe toţi numiţi, fiecare la postul lui, cine era prim redactor… secretar de redacţie generală… prim secretar. I-am găsit numiţi. Erau băieţi deştepţi. Unul era doctor, unul era inginer, unul era scriitor…… Directorul general, Dem Teodorescu, era licenţiat în Litere. Pe urmă era subdirectorul Boureanu Eugen – scriitor. Pe urmă era Mihăescu Nicolae – doctor în litere. Pe urmă era Nicolae Titus – licenţiat în filosofie. Șef de secţie, Dăscălescu Dumitru – Academia [Comercială] care era prim redactor şi stenograf. Pe urmă era Cotrobe – licenţiat în drept. Era cronicarul sportiv Vasilescu Radu – studii liceale. [Dyspre] Paleologu, care era crainic pentru emisiunile în franceză – terminase Colegiul francez. Redactor pentru emisiunea în limba franceză Giscard Raymond – studii liceale. Redactor pentru limba franceză, Manoliu Marta – licenţiată în Litere. Redactor, crainic de limba germană Müller Carol – studii liceale. Redactor şi crainic pentru limba rusă Besicone Gheorghe – studii liceale. Redactor pentru serviciul în limba italiană Benche Aristia – licenţiată în Litere. Dactilografele Olteanu Crisanta și Bobeica Alexandrina aveau studii liceale. Pe ăştia eu i-am găsit numiţi acolo.
În 1945 au început epurările. Eu am primit urmatorul document: “În conformitate cu Decretele Legi numărul 217 din 30.03.1945 şi 419 din 31.05.1945, privitoare la epurarea şi purificarea administraţiilor publice şi a Societăţii Române de Radiodifuziune, vi se face cunoscut că prin Deciziunea numărul 606 din 11 iulie 1945, dată de Ministerul Propagandei, s-a aplicat pedeapsa îndepărtării din serviciu pe timp de cinci ani cu pierderea salariului. În consecinţă, contractul dumneavoastră de muncă cu Societatea noastră este suspendat pe timpul arătat, prin efectul decretelor legi de mai sus.” Au fost pedepsiţi toţi ziariştii. Toţi ziariştii au fost epuraţi conform acestei legi pentru că au susţinut războiul împotriva Uniunii Sovietice și au făcut propagandă împotriva Uniunii Sovietice. Şi eu, fiind la Radio şi dând radiojurnale numai din sursă nemţeşti şi italieneşti, sigur că m-au pedepsit. Toată lumea a fost pedepsită. Pentru ca am lucrat la Radio Moldova Iași am fost eu epurat. Pentru ca Radio Moldova a fost considerat un post de radio de propagandă pentru Moldova, pentru Basarabia. Am considerat că pentru ce am făcut eu la Radio nu meritam această pedeapsă. Am intrat să lucrez la o fabrică. Am fost muncitor. Am lucrat şi pe la planificare, dar când auzeau că am fost ziarist mă dădeau scos ca să nu cunosc planurile, să nu ştiu ce realizări sunt. Așa erau atunci dispoziţiile. Şi când se făcea vreo restructurare sau ceva, “Îl dăm afară sau nu-l dăm afară?” Am fost casier la Întreprinderea de Fabricaţie şi Montaj Ascensoare. De acolo am ieşit la pensie, cu o pensie foarte mică”.
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1998]
