Timișoara, 17 februarie 2023
Romfilatelia a lansat în sala Filarmonicii Banatul, în avanpremiera concertului inaugural, emisiunea de mărci poștale intitulată „Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii”, în prezența ministrului Culturii, Lucian Romașcanu si a Primarului Dominic Fritz.
Romfilatelia s-a bucurat de participarea secretarului Camerei Deputaților și membru în Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale, Ovidiu Ganț, a secretarului de stat din Ministerul Culturii, Andras Istvan Demeter, a reprezentanților Universității Politehnica Timișoara, ai instituțiilor de cultură din Timișoara și ai Asociației Filatelice precum si ai altor invitați.
În discursul de deschidere, Cristina Popescu a mentionat rolul mărcii poștale de ambasador și promotor al excelenței, subliniind că Romfilatelia, prin tot ceea ce face, susține, afirmă și promovează interesul național.
Ministrul Culturii a felicitat echipa Romfilatelia, evocând importanța timbrului ca mijloc de diplomație publică și bijuterie culturală, convins fiind și de reușita proiectelor orașului Timișoara.
În încheiere, Primarul municipiului Timișoara a remarcat colaborarea cu Romfilatelia în alegerea obiectivelor turistice și de arhitectură ilustrate pe seria emisiunii filatelice, evocând trimiterea mesajelor participanților, turiștilor la evenimentele celor peste 30 de comunități culturale pe care le va găzdui în perioada următoare. Edilul a subliniat că „timbrul este un simbol al dialogului între culturi, promovând imaginea Timișoarei în spațiul public”.
Iată că și azi Banatul e fruncea și acest oraș, Timișoara, capitală a Banatului, este pentru anul în curs și capitala europeana a culturii!
Multumim partenerilor de la Filarmonica Banatul si Solistei Mihaela Faur pentru emotionanta interpretare la harpa!