Jumătate din țară este atenționată de coduri portocalii și galbene de vânt

Jumătate din țară este atenționată de coduri portocalii și galbene de vânt. Vizează în principal zonele de munte, dar și nord-vestul, nordul, centrul, sudul și extremitatea de sud-est a țării. În plus, un cod portocaliu anunță ninsori viscolite în zona de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. Aceste fenomene vor dura atât astăzi, cât și mâine, spun meteorologii. Astăzi, la ora 16:00, intră în vigoare și un cod portocaliu de viituri pe râuri din șapte județe din nord și vest. Totodată, un cod galben de inundații este deja în vigoare pe 14 cursuri de apă până luni, vizează o zonă mai extinsă, tot din nordul și vestul țării./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -18 februarie)