Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.
1) Circa 20.000 de refugiaţi ucraineni au beneficiat de asistenţă medicală de la declanşarea războiului şi până la începutul lui 2023, potrivit unui raport privind accesul acestora la servicii medicale în România şi fondurile alocate de Guvern şi instituţii europene pentru sprijinirea persoanelor strămutate din Ucraina, lansat de Federaţia Organizaţiilor Nonguvernamentale pentru Copil. Datele oficiale comunicate de Guvern arată că, în acest interval, aproape 19.600 de refugiaţi ucraineni au beneficiat de asistenţă medicală, iar 3.170 au fost spitalizaţi. Un număr de 462 de copii au fost vaccinaţi împotriva poliomielitei şi alţi 444 împotriva rujeolei, prima doză. De asemenea, peste 1.000 de persoane vârstnice au solicitat servicii sociale.
Accesul la serviciile medicale a fost extins pentru refugiaţii ucraineni care beneficiază de statutul de protecţie temporară. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în parteneriat cu Guvernul şi alţi parteneri, a identificat 24 de clinici de medicină de familie drept clinici care includ refugiaţi. Acele clinici sunt sprijinite cu interpretare, înregistrare, trimitere şi sprijin financiar pentru înregistrarea refugiaţilor şi furnizarea de servicii. Potrivit Guvernului, în 2022, peste 106 milioane de euro au fost plătiţi din fonduri publice pentru cazarea şi hrana refugiaţilor, reprezentând o cheltuială zilnică de peste 352.000 de euro. România a primit o primă tranşă de 39,1 milioane de euro din ajutorul acordat de Uniunea Europeană pentru a deconta cheltuielile cu masa şi cazarea refugiaţilor ucraineni.
Dintre cetăţenii ucraineni care au trecut graniţele în ultimele 12 luni, peste 2,5 milioane au beneficiat de sprijin direct de la Guvern sau partenerii acestuia. În prezent, sunt peste 107.000 de cetăţeni ucraineni care au rămas în România, dintre care peste 47.000 copii. Peste 500 de milioane de euro au fost alocaţi de la bugetul de stat şi partenerii internaţionali. Şase ministere sunt implicate în Planul naţional de măsuri pe termen mediu şi lung, peste 20 de legi au fost modificate şi adoptate pentru gestionarea persoanelor strămutate din Ucraina, peste 1.500 de autorităţi locale şi 300 de organizaţii neguvernamentale implicate în furnizarea de sprijin direct refugiaţilor.
În acelaşi timp, serviciile medicale din România sunt greu accesibile pentru refugiaţii din Ucraina, iar lipsa medicilor de familie pentru aceştia a dus la solicitarea serviciilor de urgenţă, arată raportul citat. Documentul indică printre problemele cu care se confruntă refugiaţii lipsa informaţiilor, bariera lingvistică şi înscrierea pacienţilor din Ucraina la medicii de familie.
2) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.