Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.
1) Uniunea Ucrainenilor din România, în parteneriat cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, va organiza pe 28 februarie 2023, la Camera Deputaţilor a Parlamentului României, sala ,,Mihai Viteazul”, masa-rotundă ”Un an de război în Ucraina – începuturi, evoluții și perspective”.
În cadrul discuțiilor vor fi analizate atât cele mai recente evoluții din războiul pe scară largă declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, consecințele acestuia pentru Europa și pentru întreaga lume, cât și eforturile României privind susținerea Ucrainei și a cetățenilor ucraineni refugiați în țara noastră.
La eveniment sunt așteptate să participe personalități academice și politice, analiști politici, diplomați și reprezentanți ai administrației publice locale din România și Ucraina.
2) Situaţia vagoanelor operatorului naţional CFR Marfă care staţionau în Portul Constanţa, sud-estul României, a fost rezolvată. Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a dispus anul trecut măsuri de eficientizare a activităţii de transport feroviar de marfă din zona Portului Constanţa, având în vedere situaţia generată de conflictul militar din zona Mării Negre şi implicaţiile pe care acesta le are asupra intereselor economice ale României. În acontext, CFR Marfă a îndeplinit activităţile care îi reveneau. Astfel, compania a mutat 401 vagoane care îndeplineau condiţiile tehnice pentru deplasare de pe liniile CFR din zona Portului Constanţa. Dintre acestea, 200 de vagoane au fost reintroduse în parcul activ în vederea valorificării oportunităţilor de piaţă care au apărut odată cu declanşarea conflictului militar din Ucraina şi modificarea rutelor clasice de transport a mărfurilor cu destinaţie Ucraina şi Republica Moldova, aducând o contribuţie semnificativă la fluidizarea traficului de cereale şi produse petroliere care tranzitează România.
Restul de 201 vagoane au rămas depozitate în alte staţii de pe infrastructura CFR, precizează reprezentanţii CFR Marfă. A fost finalizată executarea silită a 342 de vagoane aflate sub sechestru. De asemenea, au fost eliberate liniile din staţia Palas care asigură accesul în Oil Terminal, un punct important din lanţul logistic al transporturilor de produse petroliere efectuate spre Ucraina (unde staţionau 262 de vagoane). Dintre acestea, 50 de vagoane au fost redate în circulaţie pentru transportul cerealelor, al produselor petroliere şi al altor materii prime în relaţia cu Ucraina, 124 de vagoane au rămas depozitate în alte staţii de pe infrastructura CFR, iar 88 de vagoane au fost valorificate în urma licitaţiilor publice organizate de Fisc.
3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.