Schiedam, 20 februarie 2023. În cadrul parohiei ortodoxe române „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, a fost înființat, la 15 ianuarie a.c., cu binecuvântarea Părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură, Centrul Român de Cultură şi Spiritualitate, primul așezământ de acest gen din Țările de Jos.
Centrul va avea ca principale obiective promovarea imaginii autentice a valorilor credinței creștin-ortodoxe, a valorilor identității naționale românești în dimensiunile sale esențiale – cultură, istorie, limbă, obiceiuri, tradiții, fiind o încununare a celor 42 de ani de activitate neîntreruptă a parohiei în domeniile cultural şi educațional, prin grija Părintelui paroh Dr. Ioan Dură, fondatorul și ctitorul parohiei.
Președinte al Centrului Român de Cultură şi Spiritualitate este Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Dură, iar director este doamna Dr. med. Daniela-Elena Oprea-Lager, Conferențiar universitar în medicină nucleară la Universitatea Liberă din Amsterdam, membră a Asociației Europene de Medicină Nucleară, a Asociației Olandeze de Medicină Nucleară, a Societății Europene de Radiologie, a Societății Europene de Imagistică Oncologică, enoriașă a parohiei.
Prima acțiune a Centrului Român de Cultură şi Spiritualitate a fost conferința „Constantinul – o tragedie princiară la nivelul satului”, susținută la 19 februarie a.c., de doamna Liliana Alexandrescu, regizor de teatru, traducător, cercetător științific la Institutul român de Literatură şi Folclor (1952 – 1968), la Institutul român de Istoria Artei (1968-1975), membră a Federației Internaționale de cercetare teatrală, a Societății Internaționale a bibliotecilor şi muzeelor artelor spectacolului şi a Institutului olandez de Teatru.
Doamna Liliana Alexandrescu s-a referit, în expunerea sa, la piesa de teatru popular „Constantinul”, un obicei care însoțește sărbătoarea de Anul Nou numai în orașul minier Cavnic din Maramureș, piesă care ilustrează domnia şi sfârșitul martiric al sfântului Constantin Brâncoveanu. Prezentarea a avut la bază informații culese de doamna Liliana Alexandrescu în timpul unor cercetări pe teren realizate în Maramureș, a studierii unor documente de arhivă şi lucrări de specialitate in domeniile istoriei, literaturii și teatrului popular.