Papa Francisc declară război slujbelor în latină care de-acum înainte vor fi oficiate doar cu autorizaţia Vaticanului

După documentul Motu Proprio Traditionis Custodes prin care Papa Francisc a anulat o mare parte din lucrările făcute de predecesorul său Ratzinger, în încercarea de a vindeca, cu timpul, rana schismei lefebvriste, marţi dimineaţă, Papa Bergoglio a anunțat următorul său pas, printr-un Rescriptum ex audientia, un act legislativ obligatoriu semnat de Prefectul Cardinal Arthur Roche prin care restricţionează legal arhipelagul tradiționaliștilor. Concesia de a celebra slujba în latină, conform missalului roman din 1962, devine obligatorie pentru toți preoții proaspăt consacrați. ”Dacă un Episcop diecezan a acordat dispense în cazurile menționate mai sus, el este obligat să informeze Dicasterul pentru Cultul Divin, care va evalua cazurile individuale. Mai mult, Sfântul Părinte confirmă – exprimându-și deja acordul în audiența din 18 noiembrie 2021 – ceea ce a fost stabilit în Responsa ad dubia cu Notele explicative anexate la 4 decembrie 2021”. Adică fiecare concesiune a Vaticanului va fi comunicată în mod obligatoriu de către dicasterul care o va putea autoriza sau nu, pentru a avea control definitiv în întreaga Biserică a lumii, asupra activităților tradiționaliștilor. Astfel, slujbele în latină în care preotul este îndreptat spre altar nu mai pot fi celebrate în bisericile parohiale decât cu aprobarea Vaticanului. Motivația din spatele acestei noi limitări este evitarea unei utilizări distorsionate, a unei manipulări: ”Este o situație care mă doare și mă îngrijorează”, scria Suveranul Pontif în urmă cu doi ani într-o scrisoare adresată episcopilor lumii, subliniind că ”intenția pastorală a Predecesorilor mei față de dorința de unitate a fost deseori serios neglijată”. În scrisoarea către episcopi, Papa Francisc a mai subliniat şi o utilizare instrumentală a Missale Romanum din 1962, caracterizată tot mai mult printr-o respingere din ce în ce mai mare nu numai a reformei liturgice, ci şi a celui de-al II-lea Conciliu Vatican, prin afirmaţia neîntemeiată că aceasta a trădat Tradiția și ”adevărata Biserică”. Prin actul motu proprio Summorum pontificum (2007), pentru a veni în întâmpinarea lefebvrienilor și altor tradiționaliști, Benedict al XVI-lea liberalizase missalul preconciliar. Paisprezece ani mai târziu, Papa Francisc a abrogat acel moment de cotitură și a reafirmat din nou, prin documentul motu proprio Traditionis Custodes: ”cărțile liturgice promulgate de sfinții Papi Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea, în conformitate cu decretele Conciliului Vatican II, sunt singura expresie a lex orandi a ritului roman”. Astăzi a fost făcut un nou pas înainte menit să taie iarba de sub picioarele tradiționaliștilor.(https://www.ilmessaggero.it/vaticano/papa_francesco_messa_latino_solo_autorizzata-7244578.html?refresh_ce)
/cpaunel/ddaniela