Ministrul apărării, Angel Tîlvăr: suntem mai uniți ca niciodată în sprijinirea Ucrainei

O victorie a Rusiei i-ar putea motiva și pe alți lideri autoritari să folosească forța pentru a obține ceea ce își doresc, este mesajul ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, la un an de la războiul din Ucraina. Statele membre NATO sunt însă mai unite ca niciodată pentru a sprijini și de acum înainte Ucraina, a explicat oficialul.
Angel Tîlvăr: O victorie a Rusiei ar putea însemna pentru alți lideri autoritari faptul că pot folosi forța pentru a obține ceea ce își doresc, lucru de neacceptat pentru noi și întreaga comunitate a statelor democratice. Este foarte important ca în perioada următoare să se mențină ritmul susținut al sprijinului internațional pentru Ucraina, pentru că o Europă în care Kremlinul își controlează și își agresează vecinii nu este de acceptat. Criza de securitate din Ucraina a evidențiat încă o dată importanța vitală a relației transatlantice, unitatea dintre Europa și America, pe care Vladimir Putin a dorit să o testeze și să o distrugă. Ultimul an a dovedit contrariul: suntem mai uniți ca niciodată în sprijinirea Ucrainei, dar și în consolidarea NATO, pentru că fără NATO nu există securitate în Europa. Pe teritoriul României se află în acest moment aproximativ 5.000 de militari din țările aliate, care, împreună cu militarii români, asigură securitatea României, dar și a regiunii estice a NATO și UE./asalar

 

ANTENA 3 (24 februarie)