Războiul din Ucraina, implicațiile lui pentru Republica Moldova și starea democrației în UE se numără printre cele mai vizibile subiecte în paginile presei internaționale.
Moscova își reiterează amenințările nucleare prin vocea fostului președinte Dmitri Medvedev, citat de ziarul spaniol El Periodico. „Dușmanii noștri fac exact acest lucru [înarmează Ucraina] fără să înțeleagă că obiectivele lor duc la un fiasco total, un eșec în care toţi pierd, la o apocalipsă. Dacă existența Rusiei este într-adevăr pusă sub semnul întrebării, acest lucru nu se va rezolva pe frontul ucrainean, ci împreună cu problema existenței în continuare a civilizației umane.” Cotidianul italian La Repubblica scrie că și SUA „au avertizat China cu consecințe grave dacă va furniza Moscovei arme pentru a sprijini invazia Ucrainei”. Beijingul a refuzat să condamne atacul Moscovei asupra Ucrainei, cel mai recent la o reuniune a G20 din India. Germania s-a arătat însă mai rezervată, prin vocea ministrului apărării: „China ar putea plănui să furnizeze drone kamikaze Rusiei; atunci sugerez să judecăm China după faptele sale, iar nu după vorbe”. Rusia chiar ar putea să aibă nevoie de importuri de arme, reiese dintr-o știre publicată de Ukrainska Pravda, conform căreia Moscova „rămâne fără stocuri de rachete de înaltă precizie”. Ea ar mai avea „sub 100 de rachete de croazieră”, în condițiile în care „nu poate produce mai mult de 30-40 de rachete pe lună”, iar rachetele vechi fie suferă de defecțiuni, fie au o rază limitată. Kievul mai susține că „95% dintre forțele terestre ruse sunt implicate, într-un fel sau altul, în agresiunea împotriva Ucrainei, dar nu obțin niciun succes strategic, astfel că invadatorii au decis să-și sporească potențialul ofensiv prin utilizarea aviației”. The Washington Post scoate în evidență dimensiunea umană a tragediei printr-un editorial despre „transferul sistematic al copiilor ucraineni pentru a fi «reeducați» în Rusia, echivalând cu o spălare pe creier culturală. Ar putea constitui o crimă de război”. Un nou raport la care a contribuit și Universitatea Yale vorbește de 6.000 de copii, deși numărul lor e „probabil considerabil mai mare”, deportați în Rusia, în „cel puțin 43 de tabere speciale” al căror „scop principal pare a fi reeducarea politică”. The New York Times trage linie după un an de război și constată că „Vestul a încercat să izoleze Rusia, dar nu a reușit”. Imediat după invazie 141 de țări au susținut o rezoluție ONU cerând retragerea necondiționată a Rusiei. Doar patru state au susținut Moscova, în vreme ce alte 47 s-au abținut ori au absentat, între care China și India. „După un an, situația s-a limpezit: deși nucleul coaliției occidentale rămâne remarcabil de solid, el nu a reușit să convingă și restul lumii să izoleze Rusia. În loc să se împartă în două, lumea s-a fragmentat. Un vast segment median vede invazia ca pe o problemă a Europei și Americii. Aceste țări sunt concentrate pe apărarea propriilor interese în contextul perturbărilor economice și geopolitice provocate de invazie.” Cotidianul britanic The Telegraph titrează „Xi și Putin au declarat un nou război rece”, subliniind că mulți comentatori nu au observat faptul că Xi Jinping l-a trimis pe șeful diplomației chineze la Moscova chiar în săptămâna în care s-a împlinit un an de la invazie, gest care „marchează un punct de cotitură”. Putin și Xi „urmăresc un obiectiv comun, de a slăbi Vestul și în special America. Ambii se simt amenințați de ordinea internațională bazată pe reguli care presupune mai multă libertate, răspundere democratică și transparență. Și ambii urmăresc un plan de extindere a propriei sfere de influență prin mijloace militare, la nevoie”.
„Kremlinul a comunicat luni că e îngrijorat de starea lucrurilor în regiunea moldovenească separatistă Transnistria, unde susţine că forţele externe agită spiritele. Moscova a comunicat săptămâna trecută că va considera orice acţiune care ameninţă militarii ruşi din Transnistria drept un atac împotriva Rusiei însăşi”, consemnează agenția Reuters. În acest context, transmite agenția rusă Interfax, liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a făcut apel la locuitorii regiunii să își păstreze calmul și să nu intre în panică. Deși aceeași știre denotă posibila sursă a panicii: „Săptămâna trecută ministerul rus al apărării a anunțat intenția Ucrainei de a efectua provocări armate în Transnistria, pentru a da vina pentru acestea pe Rusia”. În aceeași categorie se poate înscrie și un titlu precum „Blindate românești au fost deplasate la granița cu Moldova – În joc intră și turcii din cauza găgăuzilor”, publicat de site-ul elen cu afinități rusofile Pentapostagma. Articolul afirmă fără a cita vreo sursă că România și-a „asumat apărarea” Moldovei, iar sursa informației despre blindate e „un clip din presă”, pe când subiectul nu poate fi dezvoltat deoarece „pe moment nu avem mai multe informații”. Un fost ministru de externe al Turciei, Yasar Yakis, analizează situația Moldovei în publicația saudită Arab News. Conform acestuia, Rusia ar putea avea o „strategie în doi pași” privind Transnistria și Moldova. Primul pas ar fi recunoașterea independenței Transnistriei. Al doilea, „zdruncinarea fundațiilor statului moldovean, întrucât are structuri comune cu Transnistria”. Autorul afirmă că, din cauza „interesului major” al Ankarei pentru Găgăuzia, „relațiile Turcia-Rusia s-ar putea deteriora curând, din nou”, însă Putin și Erdogan sunt capabili să treacă peste un astfel de dezacord, cum au mai făcut-o în trecut, iar acum „nevoia lor de a se susține reciproc e și mai mare”. Mai liniștitoare sunt declarațiile făcute de Oazu Nantoi, deputat în Parlamentul de la Chişinău, într-un interviu pentru Evropeiska Pravda. El asigură că în Transnistria „nu există oameni care să vrea să se lupte cu cineva de dragul lui Putin”. „Merită să explic ce este Transnistria: o fâșie îngustă de pământ pe care trăiesc puțin peste 300.000 de oameni, din care 140.000 sunt pensionari. Acum, în acest Grup Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria, peste 70% sunt oameni care s-au născut acolo. Da, au cetățenie rusă, dar au intrat în GOTR pentru un salariu, nu de dragul de a lupta cu cineva și a muri pentru Putin.”
Deficiențele democrației din UE sunt analizate pe larg de revista International Politics and Society, publicată la Bruxelles cu sprijinul guvernului german. Declinul prezenței la vot și ascensiunea partidelor populiste sunt simptome ale unei democrații deficiente, a cărei principală cauză ar fi inegalitatea socio-economică. Un alt simptom este deriva spre autoritarism, care „poate fi observată la o cincime din membrii UE, în frunte cu Ungaria și Polonia, urmate de Bulgaria și România. Fapt care se datorează în special absenței echilibrului instituțional între puterile judecătorească, executivă și legislativă”. Portalul european Euractiv relatează că vicepreședinta Comisiei Europene Věra Jourová le reproșează politicienilor din UE că tratează Ungaria lui Viktor Orbán cu o „corectitudine inutilă”, mai ales în privința poziției ei referitoare la războiul Rusiei. Ea a confirmat la o dezbatere cu noul președinte ceh că procedurile contra Budapestei pentru violarea statului de drept vor continua. La rândul său, președintele Cehiei a declarat că, în contextul acestui comportament al Ungariei, țara sa ar putea reconsidera oportunitatea apartenenței sale la Grupul Visegrad. Tot Euractiv observă că „10 cetățeni UE sunt sancționați de SUA pe baza Legii Magnitsky, dintre care opt sunt bulgari, deși Ungaria a depășit Bulgaria în majoritatea clasamentelor internaționale ale corupției, iar România, Grecia și Cipru nu sunt nici ele cu mult în urmă”. Motivul ar fi acela că „Bulgaria reprezintă o verigă slabă pe flancul estic al NATO”, la doi pași de războiul din Ucraina. Revista americană Foreign Policy identifică totuși un efect pozitiv al conflictului pentru UE: „Războiul din Ucraina i-a determinat pe europeni să se identifice cui UE”. „Putin, Trump și partizanii Brexit-ului au crezut că pot submina sau chiar distruge UE prin intimidare. Însă pare să se fi întâmplat fix opusul. Liderii populiști de extrema dreaptă precum Marine Le Pen din Franța sau Matteo Salvini din Italia au încetat să mai militeze pentru ieșirea din UE.” (Andrei Suba, RADOR)/asuba/sdm2
